De Ziua Națională a României, dezbatem la Avocatul Diavolului o temă delicată pentru români: Ce urmează pentru țara noastră? Unde vedeți România peste 20 de ani? Peste 50 de ani?
Cristian Tudor Popescu și Vlad Petreanu sunt în direct la Europa FM de la 13:15 și video pe pagina de Facebook Europa FM și pe europafm.ro.
România unită împlinește azi 99 de ani – o vârstă nu chiar așa de înaintată pentru o țară, să recunoaștem, dar mai bine așa decât deloc.
Au fost 99 de ani destul de complicați, în care țara a fost salvată in extremis de câteva ori, prin câteva alinieri norocoase de împrejurări.
Unirea din decembrie 1918 a venit, miraculos, după catastrofa militară din primul război mondial, pentru că românii și-au dorit să fie împreună în aceleași granițe, desigur, dar și pentru că marile puteri victorioase au încercat să reconstruiască după alte principii partea asta de Europă.
Pacea n-a durat, apoi, decât 20 de ani. România a cedat fără luptă Ardealul, Basarabia și sudul Dobrogei, apoi țara a intrat în iadul celui de-al doilea război mondial de partea Axei, în 1941, și l-a terminat în 1945 de partea Aliaților, după ce a întors armele la 23 august 1944. Rușii au păstrat Basarabia dar ne-au lăsat Transilvania și ne-au impus un regim totalitar de o duritate nemaivăzută pe aceste meleaguri. Timp de aproape jumătate de secol, comunismul s-a străduit să demoleze națiunea română antebelică și s-o reconstruiască după alte principii. Când s-a prăbușit, în sfârșit, în 1989, regimul comunist a lăsat în urmă o țară foarte diferită de cea pe care o preluase: mult mai urbanizată, mai alfabetizată, cu o infrastructură semnificativ mai bună, dar și cu o industrie necompetitivă, practic falimentară, neadaptată la regulile economiei de piață, și o societate care nu cunoștea democrația nici măcar de la televizor.
Au mai trecut trei decenii de atunci – aproape 3 decenii – și iată-ne azi, de ziua națională, o țară din Europa, dar care nu e chiar europeană, conform standardelor democrației liberale. Economia s-a reașezat, în mare parte, dar cei mai mari datornici la stat rămân tot companiile de stat, chiar și după acești 27 de ani. Avem mai multe partide dar din ce în ce mai puțini votanți. Am primit dreptul de a călători liber și 3 milioane dintre noi au transformat asta în dreptul de a emigra liber. Suntem membri în NATO și în Uniunea Europeană, unde am fost primiți, după multe rugăminți, tot în urma unor noroace providențiale, dar partidele de la putere par din ce în ce mai puțin convinse că merită să mai rămânem în aceste alianțe. Țara a progresat și nivelul de trai a crescut, dar decalajul dintre România și vestul prosper al Europei rămâne, cumva, la fel de mare, ca și cum am sta de fapt pe loc în raport cu ceilalți. Și, din nou, în proporții uriașe, românii cred că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Populația scade, infrastructura e depășită, educația, insuficientă, sănătatea, mereu precară, elitele politice sunt, cu puține excepții, fie inepte, fie corupte iar neîncrederea cetățenilor în Parlament a urcat la niveluri catastrofale.
Ce urmează pentru țara noastră?
Ca la orice aniversare, privim în urmă, dar trebuie să ne gândim și la viitor. De aici și întrebarea de 1 Decembrie: Ce credeți că se va întâmpla cu România în următorii ani? În următorii 20, 50 de ani, să zicem? Unde vedeți România peste 20 de ani?Dar peste 50 de ani?
