Astăzi a fost confirmată ediția din 2020 a festivalul SFR. Pe 10 iunie 2020 ar fi trebuit să înceapă cea de-a 11-a ediție a festivalului SFR. Ediția a fost amânată, iar noua perioadă a desfășurării evenimentului este 30 septembrie – 4 octombrie. Invitatul căruia i se dedică în acest an ediția este actorul și regizorul Horațiu Mălăele.
Zilele în care festivalul nu s-a mai întâmplat (10-14 iunie) sunt marcate de către echipa organizatorică prin întâlniri video on-line cu invitați speciali, transmise pe pagina de facebook a SFR.
“Am resimțit din plin amânarea ediției care trebuia să aibă loc în iunie. Asta pentru că întâlnirile cu cinematografia au atât de multă pasiune și drag în felul în care se întâmplă la Iași, încât a devenit, pentru mulți dintre noi, parte din viață, din felul în care am crescut și am deschis orașul către film.
Festivalul va avea loc în toamnă, ceea ce este o premieră. Ne vom bucura de ediția la care Horațiu Mălăele va fi invitat de onoare. Până atunci, ne întâlnim on-line, alături de cei care au fost alături de noi de la început”, precizează Andrei Giurgia, directorul SFR.
Sub genericul ”Fără festival, viața e pustiu”, organizatorii au lansat o campanie nostalgică prin fotografii și mesaje, care aduc în atenție faptul că un festival de film cu invitați și dialog, evenimente conexe, conferințe și cine-concerte schimbă viața unui oraș și se dovedește a fi un bun necesar.
Festivalul SFR 2020: Horațiu Mălăele este invitatul special
Horațiu Mălăele s-a născut la Târgu-Jiu, pe 31 iulie 1952. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (promoţia 1975, clasa Octavian Cotescu), cu rolul Fadinard din Pălăria florentină, de Eugene Labiche.
Horațiu Mălăele este un artist complex: actor, regizor (teatru și film), caricaturist și scriitor român.
„Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea în viață. Aveam un strabism foarte pronunțat, eram dislexic și abia citeam, toți cei din jur râdeau de mine – profesori și copii, eram numit «prostu’ clasei», mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferință. Înțelesesem că sunt prost, urât, și că nu sunt bun de nimic. Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns și a vorbit puțin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar: «Tu ești un geniu». Iar eu am început să fiu.”
Debutează la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ în piesa Tinereţe fără bătrâneţe, pentru care primește Premiul de interpretare la Festivalul de Teatru de la Iaşi, 1975. După anii 1980, colaborează cu Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, având în numeroase roluri de dramă şi comedie. Printre rolurile din teatru le remarcăm pe cele din: Slugă la doi stăpâni (1976), Timon din Atena, Karamazovii (1981), Mincinosul (1991), Teatru descompus, Escrocii în aer liber (1994), Un deținut la Auschwitz, Unde-i revolverul?, ș.a.
Din 1982 a regizat spectacole de teatru: O sărbătoare princiară, Puricele, Carlo contra Carlo, pentru care a obținut premiul Festivalului Comediei Românești în 1994, Hotel de Tray Cooney, etc. Regizează primul film, Nunta mută, în 2008, iar în 2013 regizează Funeralii fericite.
Horațiu Mălăele a jucat în zeci de filme printre care amintim: Muntele ascuns (1974), Funeralii fericite. Gloria nu cântă (1976), Pentru patrie (1977), Septembrie (1977), Secretul lui Bachus (1983); Primăvara bobocilor (1985), Secretul lui Nemesis (1986), Secretul armei … secrete (1988), Această lehamite (1993), Amen (2001), Ambasadori, căutăm patrie (2003), Magnatul (2004), Poker (2010), Ultimul corupt din România (2012), Moromeții 2 (2018).
Ca pictor și caricaturist, actorul a expus peste 3000 de caricaturi în 36 expoziții naționale şi internaţionale. În afara țării, a expus la Munchen, Paris, Veneția, San Francisco, Montevideo, Buenos Aires etc.
Ca scriitor, Horațiu Mălăele a publicat Horațiu despre Mălăele, Rătăciri, HoARTiu Mălăele și Tehomir, despre care recunoaște într-un interviu că „Această carte este oglinda pe care o iubesc cel mai mult pentru că apele ei mă arată așa cum sunt și nu așa cum cred că sunt”.
