Edward Christopher “Ed” Sheeran stabilește mai multe recorduri simultan cu cel de-al treilea album al său, “÷ (Divide)”, care a devenit cel mai rapid vândut album al unui artist din istorie.
Albumul lui Ed Sheeran -“÷ (Divide)” a debutat pe primul loc în clasamentul albumelor din Marea Britanie, cu 672. 000 de exemplare vândute în prima săptămână după lansare. “÷ (Divide)” este albumul cu cea mai rapidă vânzare din toate timpurile după “25”, semnat de Adele și “Be Here Now”, al celor de la Oasis.
Nu doar că albumul are succes la vânzări, însă el poate fi ascultat și gratuit online. La începutul lunii martie, “÷ (Divide)” a fost pus la dispoziție pe toate platformele de streaming cunoscute, inclusiv pe YouTube, oferind astfel fanilor oportunitatea de a-l asculta online gratuit.
Ed Sheeran a devenit totodată primul artist cu toate piesele unui album în Top 20 din Mare Britanie, dar și interpretul cu cele mai mari vânzări pe vinil într-o singură săptămână din istoria recentă a muzicii a ultimilor două decenii.
Precedentul material discografic al artistului, ”X” a fost cel mai ascultat album de pe Spotify din 2014, atingând recordul de 430 de milioane de stream-uri. Noul material are oate șansele să depășească performanțele de atunci, Spotify anunțând că “÷ (Divide)” a fost ascultat, doar în prima săptămână, de 374.721.898 ori.