Confidenţialitate

Economia franceză, în recesiune semnificativă

Ca urmare a efectelor pandemiei de Covid, economia franceză a înregistrat o recesiune semnificativă în 2020.

Produsul Intern Brut a scăzut cu 8,3%, potrivit unei estimări preliminare publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică de la Paris.

Iniţial, Insee prognoza un declin de aproximativ 9%, însă economia franceză a rezistat mai bine decât se preconiza la cea de-a doua carantină introdusă în toamna anului trecut, cu un recul al PIB de 1,3% în ultimele trei luni din 2020.

În timpul celei de-a doua izolări, pierderea de activitate a fost “mult mai moderată decât cea constatată în prima izolare din lunile martie-mai 2020” iar pe ultimul trimestru, Produsul Intern Brut “este inferior cu 5% faţă de nivelul înregistrat cu un an înainte”, subliniază Insee.

Pandemia Covid-19 a determinat Guvernul francez să stopeze sau să restrângă puternic activitatea economică pentru a opri contaminările şi s-a tradus în special printr-o scădere cu 7,1% a consumului gospodăriilor pe ansamblul anului 2020. Investiţiile au scăzut şi ele cu 9,8%, exporturile s-au prăbuşit cu 16,7% iar importurile cu 11,6%, pe parcusul unei crize care a perturbat puternic schimburile comerciale.

După o creştere de 1,5% în 2019, una din cele mai importante din zona euro, anul 2020 va marca o recesiune record pentru Franţa după cel de-al doilea război mondial. Cu toate acestea, contracţia economiei franceze a fost una mai modestă decât reculul de 11% prognozat de Guvernul de la Paris în planurile sale bugetare.