Lăpușneanu, Steiner, Burger, Raffinsky, Vogl, Eisenbeisser, Covaci, Deșu, Wetzer, Stanciu și Barbu. Acesta a fost primul 11 al României, care a înfruntat naționala statului Peru, la primul Campionat Mondial de Fotbal. Competiția a avut loc în 1930, în Uruguay, și toate meciurile s-au disputat în capitala Montevideo, pe numai 3 stadioane. Au participat doar 13 echipe, lucru ușor de explicat, date fiind mijloacele de transport sau de comunicare ale vremii.
Participarea României a fost pusă sub semnul întrebării până în ultima clipă. De exemplu, o parte dintre patronii companiilor la care lucrau fotbaliștii (amatori, pe atunci), nu erau de acord să le dea liber timp de 3 luni. Legenda spune că însuși regele Carol al II-lea i-ar fi amenințat cu desființarea și evident, patronii au dat înapoi. Nu în ultimul rând, Federația Română de Fotbal a trimis actele cu doar 3 zile înainte de termenul limită impus de FIFA.
Cu totul, călătoria lotului național a durat aproape 3 săptămâni, cu trenul de la București până la Genoa și apoi, cu vaporul până la Montevideo. Pe tren, fotbaliștii au călătorit la clasa a II-a, și cu banii pe care i-au economisit în acest fel, și-au cumpărat câte un costum. Călătoria cu vaporul a durat 16 zile, și la bordul vasului se mai aflau echipele Belgiei și Franței, precum și o parte dintre arbitri.
Ca o curiozitate, Constantin Rădulescu, antrenorul naționalei României, a fost și arbitru la același Campionat Mondial. Așa ceva ar fi de neconceput în zilele noastre și mai multe lucruri ineditede despre participarea României la Primul Campionat Mondial se regăsesc în volumul “Și noi am fost pe Conte Verde”, semnat de Ioan Chirilă.
De exemplu, faptul că fotbaliști noștri proveneau de la echipe precum Venus București, Chinezul Timișoara, Gloria Arad ori Maccabi București, ultima fiind echipa comunității evreiești din capitală.
În primul meci, împotriva celor din Peru, România a înscris chiar în primul minut, prin Adalbet Deșu. S-a terminat 3-1 pentru ai noștri și celelalte goluri au fost marcate de Constantin Stanciu și Nicolae Kovacs, fratele celui care avea să devină peste ani antrenorul celor de la Ajax Amsterdam.
Ar fi de menționat și faptul că din cauza accidentărilor, România a terminat prima partidă în 9 oameni. În cel de-al doilea meci, Uruguay-ul ne-a zdrobit cu 4-0 și în cele din urmă, țara gazdă avea să și devină prima Campionă Mondială. Cu totul, România a terminat primul Campionat Mondial de Fotbal pe locul 8, performață depășită abia în 1994 de către Generația de Aur, la Campionatul Mondial din Statele Unite