Confidenţialitate

Echipa feminină de spadă cucereşte încă un aur pentru România la Baku

România a mai obținut două medalii în concursul de scrimă din cadrul Jocurilor Europene de la Baku, una de aur și una de argint.

Echipă feminină de spadă formată din Ana Maria Brânză, Simona Gherman și Simona Pop a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, după ce a învins în finală reprezentativa Estoniei, scor 31 la 25.

Este al doilea titlu continental obținut de lotul de scrimă la Baku, după ce Ana Maria Brânză a cucerit aurul și la individual.

La masculin, echipa de sabie a României a cîștigat medalia de argint. Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea și Iulian Teodosiu au cedat la limită în ultimul act, 44 la 45 contra Italiei.