Confidenţialitate

Data şi locul naşterii

9 septembrie 1977.

Când şi cum ai intrat în echipa Europa FM?

La Europa FM am ajuns prima dată în 2001. Îmi căutam un nou loc de muncă, iar Radio-ul era prima opțiune. Asta după ce în facultate, doi dintre profesori, doamna Doina Jalea (SRR, România) și John Greenberg (NPR, SUA) m-au învățat că Radio înseamnă în primul rând sunet natural și empatie cu ascultătorul, iar examenele constau inclusiv în probe de voce și cules sunete de ploaie de exemplu.

Cum te-ai îndrăgostit de radio?

M-am îndrăgostit de Radio mult mai devreme, înainte de 1989.

Ce te menţine îndrăgostită de radio?

Din cei 17 ani de presă, 6 i-am petrecut în Radio, 5 la Europa FM. Munca aici mi-a adus cele mai mari satisfacții, inclusiv o bursă de un an la New Mexico State University, SUA. Bursa, la rândul său, mi-a adus primul premiu ca reporter de radio, stagii la NPR și experiențe profesionale din care am învățat enorm, inclusiv faptul că ascultătorul își alege realizatorul preferat după aceleași criterii după care își alege prietenii (dacă e la fel de extrovertit/introvertit ca el, dacă e matinal sau nocturn ca el etc.).

Care este lucrul preferat la emisiunea pe care o prezinţi?

Să vorbesc cu oameni inspirați, vizionari și curajoși care ne îmbogățesc pe toți și ne molipsesc cu starea lor.

Ce te face fericită?

Zâmbetul celor din jur.

Ce te sperie?

Cinismul și prostia.

Un lucru important pe care l-ai învăţat

După rău, urmează întotdeauna bine.

Când nu fac radio…

După job, familia e pe primul loc.

Dacă aş avea mai mult timp …

Aș citi mai mult.