Confidenţialitate

E sarbatoare astazi in Franta!

Evenimentul marcat ca în fiecare an pe 14 iulie amintește nu doar de căderea închisorii Bastilia în timpul revoluției franceze din 1789. Anul acesta, se comemorează 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial. De altfel, la parada de pe Champs-Elysee au defiliat forțe militare din aproape 80 de țări care au luptat în primul război mondial.

La tradiționala paradă de Ziua Națională a Franței au luat parte peste 3700 de militari, 240 de cai și aproape 300 de vehicule.

Ceremonia a fost deschisă de președintele François Holland care și-a făcut apariția într-un vechicul alături de guvernatorul militar al Parisului, fiind însoțiți de calaverie. După defilarea trupelor terestre și a blindatelor, 53 de avioane și 36 de elicoptere au oferit un adevărat spectacol aerian.

De pe margine, mii de francezi au urmărit cum avioanele desenează pe cer drapelul Franței, în culorile albastru, alb și roșu.

Anul acesta, Ziua Naţională a Franţei a stat şi sub semnul comemorării unui secol de la izbucnirea Primului Război Mondial. Și astfel, a avut loc și o paradă a drapelelor și a forțelor militare din țările care au luptat în primul război mondial, simbolizând astfel armonia între națiuni.

Presa din Franța scrie că și sărbătoarea din acest an a fost marcată de criză, iar statul francez nu a mai alocat sume uriașe ca în anii trecuți pentru paradă. Totuși, la ora 23.00, cerul Parisului va fi luminat de un spectaculos foc de artificii care va ține jumătate de oră.