Potrivit E-Distribuţie Dobrogea, de când au debutat fenomenele meteorologice extreme în zona Bărăgan – Dobrogea, de noaptea trecută, începând cu ora 2:00, s-au declanșat primele avarii în județele Călărași și Constanța. Pe fondul intensificării viscolului, odată cu declararea codului roșu, avariile s-au înmulțit ajungând, vineri, la ora 12:00 să afecteze un număr de 188 de localități în cele 4 județe: Călărași, Ialomița, Tulcea și Constanța. Pe parcursul întregii zile au acționat în teren 114 echipe de intervenții. Din cauza drumurilor blocate sau închise, nu s-a putut interveni pe parcursul zilei de astăzi în toate zonele. Echipele rămân în teren și pe parcursul nopții pentru a realimenta cât mai mulți consumatori.
Vineri, la ora 20, în judeţul Constanţa este afectată o linie de înaltă tensiune si au rămas nealimentate 27 linii electrice aeriene de medie tensiune total, 11 linii de medie tensiune parțial şi 520 posturi de transformare, fiind afectate total sau parțial 43 localităţi (Bărăganu, Potârnichea, Movilița, Răzoare, Lipnița, Gorun, Carvanul Mare, Carvanul Mic, Cuingiuc, Galița, Gârlita, Esichioi, Ostrov, Peștera, Izvoare, Movila Verde, Conacu, Plopeni, Credința, Veteranu, Peștera, Izvoru, Saraiu, Pecineaga, Dorobanțu, Agigea, Petroșeni, Cogealac, Călugăreni, Nistorești, Kogălniceanu, Luminița, Piatra, Sibioara, Palazu Mic, Gura Dobrogei, Albești,Tătaru, Cotu Văii, Comana, Orzaru, Viroaga, Lazu). În municipiul Constanța se înregistrează deranjamente individuale și colective datorate condițiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine.
În judeţul Tulcea este afectată o linie de înaltă tensiune si au rămas nealimentate o linie electrică aerienă de medie tensiune total și 3 parțial , precum și 27 posturi de transformare, fiind afectate 7 localităţi (Cerbu, Rahmanu, Haidaru, Casimcea, Calica, Colina, Dunavațul de Jos). În municipiul Tulcea se înregistrează deranjamente individuale și colective datorate condițiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine.
În judeţul Călăraşi au rămas nealimentate total 8 linii electrice aeriene de medie tensiune, iar 8 parțial, 214posturi de transformare, fiind afectate 33 localităţi (Sărulești Gara, Cuza Vodă, Calarașii Vechi, Radu Negru, Ștefan Vodă, Bosneagu, Ulmu, Zimbru, Făurei, Chirnogi, Dorobanțu, Vărăști, Drajna, Perișoru, Tudor Vladimirescu, Dragalina, Bogata, Ciocanesti, Iezeru, Frăsinet, Tăriceni, Clătești, Chirnogi, Cascioarele, Ulmeni, Spantov, Cetatea veche, Stancea, Chiselet, Jegălia, Unirea, Ștefan cel Mare, UM Baraganu – Blocuri ). În municipiul Călărași se înregistrează deranjamente individuale și colective datorate condițiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine.
În judeţul Ialomița au rămas nealimentate 2 linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, 6 posturi de transformare, fiind afectate parțial localităţile Frățilești și Miloșești. În municipiul Slobozia se înregistrează deranjamente individuale și colective datorate condițiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine.