Confidenţialitate

După plecarea actriţei Meghan Markle, Katherine Heigl va face parte din distribuţia serialului “Suits”

Actriţa Katherine Heigl va face parte din distribuţia serialului de televiziune “Suits”, după ce Meghan Markle, logodnica prinţului Harry al Marii Britanii, s-a retras din distribuţie, potrivit huffingtonpost.com.

Producătorul USA Network anunţa, în noiembrie 2017, că Meghan Markle nu va mai juca în sezonul al optulea al serialului, actriţa americană urmând să se căsătorească în luna mai a acestui an cu prinţul Harry al Marii Britanii.

Din acest motiv, producătorii s-au orientat spre actriţa Katherine Heigl, pe care fanii serialului “Grey’s Anatomy” o cunosc foarte bine. Heigl, recompensată cu un premiu Emmy în 2007, a jucat rolul medicului chirurg Izzie Stevens, timp de cinci ani, în serialul creat de Shonda Rhimes.

Katherine Heigl nu va relua rolul lui Meghan Markle, acela al asistentei juridice Rachel Zane, ci va avea unul nou, pe cel al unei partenere în compania Pearson Specter Litt, Samatha Wheeler, care va provoca posibile conflicte în rândul angajaţilor.