Avariile tehnice produse în urma vijeliilor de duminică seară au dus la anularea a 15 trenuri de călători, precum şi la întârzierea cu peste 243 de ore a altor 112 trenuri de pe raza regionalelor de cale ferată Timişoara, Cluj, Braşov şi Iaşi, informează CFR SA.
Compania feroviară anunţă, pe pagina sa de Facebook, că echipele de intervenţie au remediat cele 43 de avarii produse de vijelii duminică seară, acţionându-se cu 17 drezine pantograf şi cu peste 300 de angajaţi.
Potrivit CFR, la regionalele CF Timişoara şi CF Cluj au fost câte 17 zone afectate, la Regionala CF Braşov au fost trei, iar la Iaşi, şase.
De asemenea, 112 trenuri de călători au avut 14.583 de minute întârziere, iar 15 au fost anulate, pe raza regionalelor de cale ferată Timişoara, Cluj, Braşov şi Iaşi, în timp ce două trenuri de pe ruta Iaşi – Timişoara au fost deviate pe ruta ocolită, prin Suceava – Adjud – Siculeni – Dej – Cluj.
„Personalul feroviar va acţiona în continuare şi în cursul zilei de astăzi pe zonele afectate, cu personal de specialitate şi mijloace de intervenţie pentru a remedia urmările avariilor produse şi restabilirea condiţiilor normale de circulaţie”, precizează CFR.
Peste două sute de localităţi din 15 judeţe ale ţării au fost afectate de furtuni în ultimele 24 de ore, intervenindu-se cu peste o mie de pompieri şi 225 de mjloace tehnice pentru îndepărtarea efectelor. Opt persoane şi-au pierdut viaţa şi 145 au fost rănite. La nivel naţional au fost afectate 137 acoperişuri ale imobilelor şi au fost doborâţi de vânt peste 290 de arbori (pe carosabil, autoturisme sau imobile). fiind avariate 35 autoturisme. Circulaţia rutieră a fost afectată temporar din cauza copacilor căzuţi pe carosabil pe 18 drumuri, dintre care 12 drumuri naţionale şi 6 drumuri judeţene.