30/03/2015
Parlamentul britanic a fost dizolvat de către regina Elisabeta a II-a, momentul marcând începutul campaniei pentru alegerile legislative.
Scrutinul este programat în data de 7 mai.
Confruntarea se va da între actualul premier conservator, David Cameron, şi liderul laburist Ed Miliband.
Liberal-democratul Nick Clegg, vicepremier, consideră că era guvernării unui singur partid s-a încheiat în politica britanică, iar după alegeri va fi format un nou executiv de coaliţie.
Nigel Farage, liderul formaţiunii extremiste UKIP, îşi va concentra campania pe teme antieuropene şi antiimigraţie.