Marţi, Dumitru Dragomir a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 4 ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a primit peste 3 milioane euro mită de la administratorul RCS/RDS, Ioan Bendei, în schimbul acordării drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1.
Potrivit deciziei instanţei, Dumitru Dragomir a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la spălarea banilor.
În acelaşi dosar, Ioan Bendei a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare, aceeaşi pedeapsă primind şi Florin Bogdan Bădiţă (administrator al SC Bodu SRL).
În schimb, Bogdan Dumitru Dragomir, Alexandru Oprea (directorul general şi preşedintele CA al RCS&RDS), Mihai Dinei (coordonatorul activităţii juridice a RCS&RDS) şi Serghei Bulgac (director general al RCS&RDS) au fost achitaţi.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.