Fără Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă istoria aviației ar fi arătat altfel.
Aurel Vlaicu, românul care a visat să zboare și a reușit să-și transforme visul în realitate, s-a născut pe 19 noiembrie 1882, la Binţiţi, în judeţul Hunedoara, într-o familie de ţărani.
În perioada studiilor liceale, efectuate la Orăștie și Sibiu, Aurel Vlaicu a devenit preocupat de problema zborului mecanic, construind diferite mecanisme și modele de planoare. A urmat cursuri tehnice superioare la Viena și Munchen, perioadă în care a elaborat proiectul unui avion. În timpul șederii la Munchen a proiectat primul aparat de zbor cu aripi batante, acționat de arcuri, dar a abandonat acest proiect convins fiind că viitorul îl reprezintă aeroplanele acționate de motoare, potrivit http://www.orastieinfo.ro/.
În anul 1908, Aurel Vlaicu a fost, pentru o scurtă perioadă, inginer la uzinele Opel din Rüsselsheim.
Revine în țară în același an, în satul natal Binținți, unde proiectează și construiește, un an mai târziu, unul dintre primele planoare românești, numit Vlaicu-1909, cu care efectuează mai multe zboruri demonstrative.
În toamna anului 1909, Aurel Vlaicu se mută în București, fiind angajat ca inginer în cadrul Arsenalului Armatei, iar cu sprijinul acestuia începe construcția aeroplanului. Lucrând asiduu împreună cu muncitorii și cu alți ingineri, Vlaicu termină de construit la începutul lunii iunie 1910 aparatul cunoscut sub denumirea ”Vlaicu I”.
Pentru prima dată a scos aeroplanul său pe câmp la 16 iunie 1910, dar cele două încercări de a-l ridica de la sol au eșuat (din cauza unei mici defecțiuni la motor, respectiv din cauza unei probleme ce privea comenzile aripilor aparatului).
A doua zi, la 17 iunie 1910, Vlaicu și-a scos din nou aeroplanul pe câmpul de la Cotroceni și, ajutat de prietenii săi, a pornit motorul aparatului. După două încercări nereușite în care a rulat fără să se înalțe, el se întoarce la grupul său de prieteni, explicând entuziasmat de ce nu reușise acest lucru. Motivând faptul că nu acționase cum trebuie comenzile aparatului, Vlaicu face o nouă încercare. În zgomotul motorului, aeroplanul câștigă viteză și, după circa 40 de metri parcurși pe pământ, este văzut de toți cei prezenți cum se ridică în aer la 3-4 metri de sol, pe o lungime de 50 de metri, după care coboară ușor pe pământ.
Aurel Vlaicu și-a pierdut viața în urma prăbușirii cu avionul Vlaicu II, lângă Câmpina, la 31 august/13 septembrie 1913, în timp ce încerca să treacă Carpații. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
La 28 octombrie 1948, a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române. Alături de Henri Coandă, de Traian Vuia și de alte nume celebre, Aurel Vlaicu poate fi considerat unul dintre precursorii aeronauticii moderne și unul dintre părinții aviației mondiale.
În 1952, la Binținți s-a inaugurat Muzeul memorial care îi poartă numele. În cinstea lui, comuna Binținți se numește astăzi Aurel Vlaicu.
