Duminică începe Festivalul Național de Teatru – FNT 30, o ediție care adună cele mai bune spectacole din ultimii 30 de ani. Publicul poate vedea toate producțiile gratuit.
Cea de-a 30-a ediție a Festivalului Național de Teatru, care are loc online pe www.fnt.ro, la postul TVR și on-air în perioada 22 – 29 noiembrie , conține unele dintre cele mai impresionante spectacole românești produse în ultimii 30 de ani.
Criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu și Călin Ciobotari, care asigură direcția artistică, au alcătuit un program bogat în evenimente.
Secțiunea ”FNeuitareT” își propune să pună în valoare o parte din patrimoniul spectacular românesc constituit în ultimele decenii. Spectacolele legendare ale ultimilor 30 de ani precum ”Hamlet”, în regia lui Vlad Mugur, ”Unchiul Vanea”, în regia lui Andrei Șerban, ”O noapte furtunoasă”, în regia lui Mihai Măniuțiu sunt doar câteva titluri din programul FNT 30, iar Gábor Tompa, Silviu Purcărete, Radu Afrim, Alexander Hausvater sau Cătălina Buzioanu se numără printre regizorii care își vor prezenta spectacolele de referință în cadrul FNT.
Secțiunea ”FNelinișteT” face trimitere la tineri ale căror voci s-au auzit distinct și constant în ultimii ani, iar ”arta ACTORULUI mare” celebrează harul, virtuozitatea și împlinirea în profesie, calități pe care le-au probat în timp artiști-reper ai teatrului nostru.
Marcel Iureș, Marin Moraru, Mariana Mihuț, Gheorghe Dinică, Maia Morgenstern, Zsolt Bogdán, Marius Manole, Olga Tudorache, Victor Rebengiuc sau Ion Caramitru și mulți alții fac parte din distribuțiile spectacolelor pe care le puteți descoperi în programul FNT 2020.
O altă secțiune a FNT 2020 este ”Spectacolul ascuns” și conține mărturii de creație, portrete și auto- portrete ale unor importanți creatori, priviri aruncate în interiorul laboratorului.
Secțiunea ”Spectacole invitate” continuă o tradiție de succes a Festivalului Național de Teatru, punctând deschiderea spre discursul artistic internațional. „Vorbe, vorbe, vorbe…” propune o serie de colocvii și dialoguri teatrale, intermediind întâlnirea cu personalități teatrale contemporane.
SCENA „FNT online”
Duminică, 22 noiembrie
Ora 11.00 / www.fnt.ro
Colocviu: „FNT 30. File dintr-o istorie teatrală”
Moderatori: Maria Zărnescu și Călin Ciobotari
Cu acest prilej se difuzează
DRUMUL TRILOGIEI – Andrei Șerban
Regia și imaginea filmului: Alexandru Doru Spătaru
După spectacolul „O trilogie antică” / Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
Producție: TVR, 1991
Durata: 25min
Spectacolul ascuns
Ora 15.00 / www.fnt.ro
FAUST, DRUMUL CLIPEI – Silviu Purcărete
Scenariul și regia filmului: Laurențiu Damian
Imaginea: Dănuț Pădure
După spectacolul „Faust” / Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
Producție: Editura Video a Ministerului Culturii, 2009
Durata: 50min
Spectacol invitat
Ora 19.00 / www.fnt.ro
LIVADA DE VIȘINI / IL GIARDINO DEI CILIEGI de A.P. Cehov
Traducerea: Luigi Lunari, Giorgio Strehler
Regia: Giorgio Strehler
Scenografia și costumele: Luciano Damiani
Muzica: Fiorenzo Carpi
Producător: Piccolo Teatro Milano, 1973 (Italia)
Durata: 2h 40min
Spectacol în limba italiană cu subtitrare în limba română
arta ACTORULUI mare
Ora 22.00 / www.fnt.ro
PĂI… DESPRE CE VORBIM NOI AICI, DOMNULE?
După romanul „Moromeții” de Marin Preda
Dramatizarea: Cătălin Ștefănescu
Cu: Marcel Iureș și George Mihăiță
Un spectacol de: Alexandru Dabija
Producător: Teatrul ACT București, 2014
Durata: 1h 25min
Luni, 23 noiembrie
„Vorbe, vorbe, vorbe…”
Ora 11.00 / www.fnt.ro
Matei Vișniec în dialog cu Călin Ciobotari
Spectacolul ascuns
Ora 15.00 / www.fnt.ro
VISUL – PORTRET LIVIU CIULEI
Scenariul filmului: Lucia Hossu Longin, Nicolae Niță
Regia filmului: Lucia Hossu Longin
După spectacolul „Visul unei nopţi de vară” / Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” București
Producție: TVR, 1992
Durata: 42min
FNelinișteT
Ora 16.00 / www.fnt.ro
PROFU’ DE RELIGIE de Mihaela Michailov
Regia, scenografia și muzica: Bobi Pricop
Producător: Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, 2013
Filmat pentru TVR, 2014
Durata: 1h 06min
FNeuitareT
Ora 19.00 / www.fnt.ro
UNCHIUL VANIA de A.P. Cehov
Traducerea în limba maghiară: Zsuzsánna Koros-Fekete
Pe baza traducerii în engleză de Paul Schmidt
Traducerea în limba română: Andrei Şerban și Kinga Kovács
Dramaturgia: Kinga Kelemen
Regia: Andrei Șerban
Scenografia: Carmencita Brojboiu
Producător: Teatrul Maghiar de Stat Cluj, 2007
Durata: 2h 50min
Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limba română
arta ACTORULUI mare
Ora 22.00 / www.fnt.ro
ANGAJARE DE CLOVN de Matei Vișniec
Cu: Mircea Andreescu, Costache Babii și Virginia Itta Marcu
Regia: Claudiu Goga
Scenografia: Ramona Ingrid Macarie
Muzica originală: George Marcu
Producător: Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov, 2004
Filmat pentru TVR, 2009
Durata: 1h 20min
Ora 23.30 / www.fnt.ro
FREAK SHOW THE MOVIE
Un film inspirat din spectacolul de teatru FREAK SHOW
De și cu: Florin Piersic jr.
O producție: SpiderFilm, 2020
Marți, 24 noiembrie
„Vorbe, vorbe, vorbe…”
Ora 11.00 / www.fnt.ro
George Banu și invitații săi
Invitat: Mihai Măniuțiu
Spectacolul ascuns
Ora 14.00 / www.fnt.ro
ISTORIA UNUI SPECTACOL – Gigi Căciuleanu
Regia filmului: Andrei Măgălie
După spectacolul „D’ale noastre” / Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
Producție: TVR, 2012
Durata: 1h 10min
Ora 15.30 / www.fnt.ro
O ÎNTÂMPLARE CU JAZZ – Miriam Răducanu
Film eseu (work in progress) de: Mircea Albuțiu
Durata: 15min
FNelinișteT
Ora 16.00 / www.fnt.ro
ZIC ZAC
Un spectacol de: Andrea Gavriliu, rezemată de Ștefan Lupu
Scenografia: Andreea Săndulescu
Produs în anul 2013
Durata: 1h 10min
FNeuitareT
Ora 18.00 / www.fnt.ro
YVONNE, PRINCIPESA BURGUNDIEI de Witold Gombrowicz
Traducerea în limba maghiară: András Pályi
Adaptarea: Czegő Csongor
Regia: Lászlo Bocsárdi
Decorul: Jószef Bartha
Costumele: Judit Dobre Kóthay
Producător: Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe, 2008
Filmat pentru TVR, 2009
Durata: 2h
Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limba română
Ora 20.30 / www.fnt.ro
O NOAPTE FURTUNOASĂ de I.L. Caragiale
Regia: Mihai Măniuțiu
Decorul: arh. Octavian Neculai
Costumele: Janine Fashion Design
Coproducție: Teatrul Odeon București, SMART și PRO TV, 1998
Durata: 1h 40min
arta ACTORULUI mare
Ora 22.30 / www.fnt.ro
LA ORDIN, FÜHRER! de Brigitte Schwaiger
Traducerea: Dan Stoica
Cu: Maia Morgenstern
Regia: Mihai Măniuțiu
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Decorul: Adrian Damian
Costumele: Claudia Castrase
Ilustrația muzicală: Șerban Ursachi
Producător: Teatrul Evreiesc de Stat București, 2018
Durata: 1h 05min
Miercuri, 25 noiembrie
„Vorbe, vorbe, vorbe…”
Ora 11.00 / www.fnt.ro
George Banu și invitații săi
Invitat: Felix Alexa
Spectacolul ascuns
Ora 15.00 / www.fnt.ro
O ANUMITĂ STARE DE SPIRIT – Alexandru Darie
Realizatorul filmului: Alexandra Grigorescu-Ares
După spectacolul „Don Giovanni” / Opera Naţională București
Producție: TVR, 1995
Durata: 52min
FNelinișteT
Ora 16.00 / www.fnt.ro
DEȘTEPTAREA PRIMĂVERII de Frank Wedekind
poem teatral rock
Traducerea: Victor Scoradeț
Regia și scenografia: Vlad Cristache
Muzica și versuri originale: Daniel Rocca
Producător:Teatrul Mic București, 2017
Durata: 3h 15min
FNeuitareT
Ora 19.30 / www.fnt.ro
POVESTEA DE IARNĂ de William Shakespeare
Regia: Alexander Hausvater
Decorul: Lucian Lichiardopol
Costumele: Stela Verebceanu
Producător: Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, 2009
Durata: 2h 30min
arta ACTORULUI mare
Ora 21.30 / www.fnt.ro
ÎNSEMNĂRILE UNUI NEBUN de N.V. Gogol
Traducerea: Emil Iordache
Cu: Marius Manole și Alexander Bălănescu
Adaptarea scenică și regia: Felix Alexa
Muzica: Alexander Bălănescu
Scenografia: Diana Ruxandra Ion
Producător: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, 2013
Durata: 1h 33min
Ora 22.30 / www.fnt.ro
REGINA MAMĂ de Manlio Santanelli
Traducerea: Florian Potra
Cu: Olga Tudorache și Marius Bodochi
Adaptarea TV, regia și ilustrația muzicală: Gelu Colceag
Scenografia: Dana Moraru
Producător: Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, 1997
Filmat pentru TVR, 2010
Durata: 2h 30min
Joi, 26 noiembrie
„Vorbe, vorbe, vorbe…”
Ora 11.00 / www.fnt.ro
George Banu și invitații săi
Invitat: Ion Caramitru
Spectacolul ascuns
Ora 15.00 / www.fnt.ro
CONFESIUNI DESPRE ANTIGONA – Alexandru Tocilescu
Un documentar de: Corina Tudose
Produs în anul 1992
După spectacolul „Antigona” / Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” București
Durata: 50min
Film în limba română cu subtitrare în limba germană
FNelinișteT
Ora 16.00 / www.fnt.ro
OCCIDENT EXPRESS de Matei Vișniec
Traducerea și adaptarea: Ágota Bereczki
Regia: Zakariás Zalán
Scenografia: Andra Bădulescu Vișniec
Producător: Teatrul „Szigligeti” Oradea – Trupa „Szigligeti”, 2019
Durata: 1h 52min
Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limba română
FNeuitareT
Ora 19.00 / www.fnt.ro
FURTUNA după William Shakespeare
Traducerea: Radu Nichita și Nina Cassian
Regia și ilustrația muzicală: Alexander Morfov
Decorul: Nikola Toromanov
Costumele: Andrada Chiriac
Producător: Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, 2014
Durata: 2h 30min
Spectacol cu subtitrare în limba engleză
arta ACTORULUI mare
Ora 22.00 / www.fnt.ro
ULTIMA NOAPTE LA MADRID
Adaptare după „Femeile lui Picasso. Jaqueline” de Brian McAvera
Traducerea: Carmen Olaru
Cu: Ala Menșicov
Regia și selecția muzicală: Vitalie Drucec
Scenografia: Tatiana Popescu
Producător: Teatrul Național „Eugène Ionesco” Chișinău, 2004
Durata: 1h 20min
Ora 23.30 / www.fnt.ro
ACTORUL, după Mircea Dinescu
Cu: Mihai Mălaimare și Mircea Tiberian
Scenariul și regia: Mihai Mălaimare
Muzica: Mircea Tiberian
Scenografia: Puiu Antemir
Producător: Teatrul Masca, 2007
Filmat pentru TVR, 2012
Durata: 58min
Spectacol cu subtitrare în limba engleză
Vineri, 27 noiembrie
„Vorbe, vorbe, vorbe…”
Ora 11.00 / www.fnt.ro
George Banu și invitații săi
Invitat: Gábor Tompa
Ora 12.30 / www.fnt.ro
George Banu și invitații săi
Invitat: Alexandra Badea
Spectacolul ascuns
Ora 15.00 / www.fnt.ro
REGELE SCAMATOR – Ștefan Iordache
Realizator documentar: Ludmila Patlanjoglu
Produs în anul 2018
Durata: 1h
FNelinișteT
Ora 17.00 / www.fnt.ro
NORA de Henrik Ibsen
Traducerea în limba maghiară: László Kúnos
Adaptarea scenică: Ágnes Kali și Botond Nagy
Dramaturgia: Ágnes Kali
Regia: Botond Nagy
Spațiul scenic: Carmencita Brojboiu și András Rancz
Costumele: Carmencita Brojboiu
Muzica și sound design: Bence Kónya-Ütő
Producător: Teatrul Maghiar de Stat Cluj, 2019
Durata: 1h 40min
Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limba română
FNeuitareT
Ora 19.00 / www.fnt.ro
TREI SURORI de A.P. Cehov
Traducerea în limba maghiară: Kosztolányi Dezső
Dramaturgia: András Visky
Regia: Gábor Tompa
Decorul: Andrei Both
Costumele: Carmencita Brojboiu
Producător: Teatrul Maghiar de Stat Cluj, 2008
Durata: 2h 40min
Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limbile română și engleză
arta ACTORULUI mare
Ora 22.00 / www.fnt.ro
TOUJOURS L`AMOUR
Cu: Carmen Ungureanu și Dan Puric
Scenariul, regia și scenografia: Dan Puric
Coregrafia: Malou Josef
Producător: Compania de Teatru „Passe Partout Dan Puric”, 1997
Filmat pentru TVR, 2005
Durata: 1h 06min
Ora 23.00 / www.fnt.ro
AMALIA RESPIRĂ ADÂNC de Alina Nelega
Cu: Anca Hanu
Un spectacol de: Tudor Lucanu
Light design: Alexandru Corpodean
Sound design: Marius Rusu
Producător: Teatrul Național Cluj-Napoca, 2014
Durata: 1h 20min
Sâmbătă, 28 noiembrie
„Vorbe, vorbe, vorbe…”
Ora 11.00 / www.fnt.ro
Radu Afrim în dialog cu Călin Ciobotari
Spectacolul ascuns
Ora 15.00 / www.fnt.ro
MAGIA TEATRULUI ȘI A FILMULUI – Alexa Visarion
Realizator documentar: Liliana Chițescu
Producător: TVR, 2014
Durata: 1h
FNelinișteT
Ora 16.00 / www.fnt.ro
REGELE MOARE de Eugène Ionesco
Traducerea: Vlad Russo și Vlad Zografi
Regia: Andrei și Andreea Grosu
Scenografia: Vladimir Turturica
Producător: Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, 2017
Durata: 1h 45min
FNeuitareT
Ora 19.00 / www.fnt.ro
PASĂREA RETRO SE LOVEȘTE DE BLOC ȘI CADE PE ASFALTUL FIERBINTE
Traducerea: Sándor László
Textul și regia: Radu Afrim
Scenografia: Irina Moscu
Producător: Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Tompa Miklós”, 2016
Durata: 2h 50min
Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limbile română și engleză
arta ACTORULUI mare
Ora 22.00 / www.fnt.ro
NEPOTU` de Adrian Lustig
Cu: Tamara Buciuceanu-Botez și Șerban Pavlu
Regia: Horațiu Mălăele
Decorul: Anca Marcu
Costumele: Adriana Popa
Producător: Fundația „Teatru Contemporan”, Teatrul de Comedie București, 2005
Filmat pentru TVR, 2007
Durata: 1h 15min
Ora 23.30 / www.fnt.ro
FELII
One-woman show Ofelia Popii
Un spectacol de: Lia Bugnar
Scenografia și light design: Dragoș Buhagiar
Coregrafia: Florin Fieroiu
Muzica originală și sound design: Vlaicu Golcea
Producător: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, 2010
Durata: 1h 25min
Spectacol cu subtitrare în limba engleză
Duminică, 29 noiembrie
„Vorbe, vorbe, vorbe…”
Ora 11.00 / www.fnt.ro
George Banu în dialog cu Călin Ciobotari
Esteticile pandemiei
Ora 12.30 / www.fnt.ro
Colocviu: „Teatrul la limită. Esteticile pandemiei”
Moderatori: Ludmila Patlanjoglu și Călin Ciobotari
Ora 15.00 / www.fnt.ro
ZOOM BIRTHDAY PARTY de Saviana Stănescu
Traducerea în limba română: Saviana Stănescu
Regia: Sam Buggeln și Beth F. Milles
Producător: The Cherry Arts Inc, Ithaca, New York, 2020
Durata: 20min
Spectacol în limba engleză cu subtitrare în limba română
Ora 15.30 / www.fnt.ro
LIVE de Thomas Perle
Regia și scenografia: Bobi Pricop
Muzica originală: Eduard Gabia
Producător: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu – Secția germană, 2020
Durata: 1h
Spectacol în limba germană cu subtitrare în limbile română și engleză
Ora 16.00 / www.fnt.ro
MOARTEA BATE LA UȘĂ
spectacol-lectură LIVE, 360°
După un text de: Woody Allen
Cu: Maia Morgenstern și Mircea Rusu
Regia: Florin Ghioca
Un proiect al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, 2020
Durata: 20min
Ora 17.30 / www.fnt.ro
POOL (NO WATER) de Mark Ravenhill
Traducerea în limba maghiară: Fanni Sényi
Un proiect de: Radu Nica, Andu Dumitrescu și Vlaicu Golcea
Producător:Teatrul Maghiar de Stat Cluj, 2020
Durata: 2h 10min
Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limba română
FNeuitareT
Ora 20.00 / www.fnt.ro
UNCHIUL VANEA de A.P. Cehov
Traducerea: Moni Ghelerter şi Radu Teculescu
Regia: Yuri Kordonsky
Scenografia: Elena Dmitrakova
Producător: Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” București, 2001
Filmat pentru Casa de Producție a TVR, 2014
Durata: 2h 45min
Spectacol invitat
Ora 23.00 / www.fnt.ro
ELECTRA de Sofocle
Traducerea și regia de teatru: Antoine Vitez
Scenografia și costumele: Yanis Kokkos
Muzica de teatru: Georges Aperghis
Regia filmului: Hugo Santiago
Producător: Théâtre National de Chaillot (Franța), 1986
Durata: 1 h 40min
Spectacol în limba franceză cu subtitrare în limba română
22-29 noiembrie / www.fnt.ro
Esteticile pandemiei
APROAPE DEPARTE
Expoziție virtuală de fotografie de teatru
Autor: Florin Ghioca
Expoziție realizată în anul 2020
SCENA „FNT la TVR”
Duminică, 22 noiembrie
FNeuitareT
Ora 20.00 / TVR 3
DANAIDELE, după Eschil
Traducerea în limba franceză: Paul Mazon
Traducerea în limba română: Alexandru Miran
Dramatizarea și regia: Silviu Purcărete
Decorul: Ștefania Cenean
Costumele: Liliana Cenean
Muzica originală: Iosif Herțea
Coproducție: Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, Holland Festival, Wiener Festwochen, Festival d`Avignon, Grande Halle de la Villette, 1995
Coproducător asociat: Fundaţia pentru Teatru şi Film TOFAN
Filmat pentru TVR, 1997
Durata: 1h 50min
Luni, 23 noiembrie
Premieră în FNT
Ora 20.00 / TVR 3
CALIGULA, după Albert Camus
Traducerea: Alice Georgescu
Adaptarea pentru televiziune: Silviu Jicman, Diana Dumitru și Ovidiu Guzu
Regia: Silviu Jicman
Director de imagine: Ovidiu Guzu, Vlad Micu
Scenografia: Bristena de Satmaari
Muzica: Gabriel Basarabescu
Coregrafia: Corina Aldea
Producător: Casa de Producție a TVR, 2020
Durata: 2h
Marți, 24 noiembrie
arta ACTORULUI mare
Ora 20.00 / TVR 3
VOCEA UMANĂ de Jean Cocteau
Traducerea: Manase Radnev
Cu: Valeria Seciu
Adaptarea pentru televiziune și regia: Cătălina Buzoianu
Scenografia: Dumitru Georgescu
Producție: TVR, 1990
Durata: 1h 06min
Miercuri, 25 noiembrie
arta ACTORULUI mare
Ora 20.00 / TVR 3
SUPEUL de Jean Claude Brisville
Traducerea: Ion Lucian
Cu: Radu Beligan și Ion Lucian
Regia: Florentina Enache
Scenografia: Adriana Păun
Muzica: Vasile Manta
Producător: Teatrul Odeon București, 1995
Filmat pentru TVR, 1996
Durata: 1h 26m
Joi, 26 noiembrie
arta ACTORULUI mare
Ora 20.00 / TVR 3
DIALOGURI ȘI FANTEZII ÎN JAZZ
Cu: Ion Caramitru și Johnny Răducanu
Un spectacol de: Ion Caramitru
Versuri după: Nichita Stănescu, Miron Radu Paraschivescu, Petre Stoica, Lucian Avramescu, Dan Verona şi Ana Blandiana
Muzica: Johnny Răducanu
Producător: Uniunea Teatrală din România – UNITER, 2007
Filmat pentru TVR, 2008
Durata: 1h 30min
Vineri, 27 noiembrie
FNeuitareT
Ora 20.00 / TVR 3
HAMLET de William Shakespeare
Traducerea, scenariul și regia: Vlad Mugur
Scenografia: Helmut Stürmer
Costumele: Lia Manţoc
Măștile: Ilona Járo Varga
Producător: Teatrul Național Cluj-Napoca, 2001
Filmat pentru TVR, 2001
Durata: 2h 20min
În perioada 22-29 noiembrie spectacolele Teatrului Național Radiofonic pot fi ascultate pe site-ul: www.eteatru.ro