Duminică a fost dezvelit monumentul ridicat în amintirea celor 64 de tineri decedaţi în urma incendiului din Colectiv.
Monumentul realizat de Asociaţia Colectiv GTG 3010 este compus dintr-un soclu în formă de semisferă cu raza de un metru, făcut dintr-un bloc de piatră şi o sculptură din bronz, cu înălţimea de 1,60 metri.
La baza acestuia au fost gravate numele celor 64 de tineri, victime ale incendiului din clubul Colectiv.
Costurile monumentului se ridică la 70.000 de euro, dintre care aproximativ 48.000 de euro provin de la Consiliul Local al Sectorului 4 şi restul din donaţii.