Confidenţialitate

„Dumbo”, un film fantastic, pentru toate vârstele, despre familie și dragoste

Cea mai recentă producție a studiourile Disney, „Dumbo”, este un spectaculos film de aventuri regizat de Tim Burton, care duce povestea clasică a elefănțelului cu urechi mari pe noi culmi nebănuite.

„Ideea de a fugi cu circul mă urmărește de mulți ani. Nu mi-a plăcut niciodată ideea de circ cu animale captive, clovni, acte nesăbuite de cutezanță. Dar am înțeles mereu conceptul din spatele circului, nebuneasca idee de a te alătura unei familii de ciudați, de oameni care nu își găsesc locul în societatea așa-zis normală. Practic, despre asta este filmul”, spune regizorul Tim Burton.

Povestea s-a născut acum mai bine de șapte decenii și i-a atras imediat atenția lui Walt Disney, care a transformat-o într-un film. Versiunea originală animată a lui „Dumbo” a fost lansată pe 23 octombrie 1941, fiind unul dintre primele filme realizate după ce Disney și-a deschis studiourile din Burbank. Filmul a fost un succes, câștigând numeroase premii Oscar.

„Imaginea lui Dumbo este deja un simbol în întreaga lume. Oamenii știu instant că Dumbo este elefănțelul cu urechi mari. Poate că nu își aduc aminte fiecare moment din poveste, însă și le amintesc cu siguranță pe cele tandre. Acesta e genul de poveste care devine parte a sufletului în copilărie”, spune producătorul Derek Frey.

Frey, care este directorul companiei de producție a lui Tim Burton, a avut prima dată ideea de a transforma „Dumbo” într-un film fantastic de acțiune acum cinci ani, când a primit un scenariu semnat de Ehren Kruger.

În noul film, Max Medici, proprietarul unui circ, îl roagă pe un fost star al lumii circului, Holt Farrier, și pe copiii lui, Milly și Joe, să aibă grijă de un pui de elefant cu urechi supradimensionate, de care toată lumea râde. Dar când ei descoperă ce talent ascuns are puiul de elefant, botezat Dumbo, toată viața li se schimbă. Elefantul poate să zboare, iar asta transformă circul într-o afacere de succes, cu ajutorul unui investitor – V.A. Vandevere. Însă, nu peste mult timp, ies la lumină secrete întunecoase.

Povestea lui Dumbo are o lungă istorie în spate, datând din 1939, ca poveste Roll-A-Book – o cutie cu mici clapete pe care cititorul le rotea ca să citească povestea. Autorii Helen Aberson și Harold Pearl au scris povestea „Dumbo, elefantul zburător”, iar când Walt Disney a cumpărat drepturile de autor, a publicat 1.430 de copii ale cărții.

La început, povestea a fost transformată într-un film scurt. Însă producătorii, conduși de Walt Disney, au tot dezvoltat proiectul, până când acesta a ajuns un film de 64 de minute, despre un fermecător pui de elefant numit Dumbo.

Povestea din filmul de animație e spusă prin ochii lui Dumbo, iar oamenii sunt doar personaje contextuale. Noul film al lui Tim Burton, însă, este o aventură fantastică și impresionantă, care extinde nu numai acțiunea, ci și transformă oamenii în personaje centrale – un pretext pentru a spune altfel povestea puiului de elefant în lume. „E o poveste foarte simpatică. Ideea unui elefant zburător e atât de populară și de iubită de oameni, mai ales pentru că e ceva primar și simplu”, spune regizorul.

Din distribuție fac parte Colin Farrell (Holt Farrier), Michael Keaton (V.A. Vandevere), Danny DeVito (Max Medici) și Eva Green (Colette Marchant). „Dumbo” este regizat de Tim Burton, iar scenariul este semnat de Ehren Kruger.

Filmul „Dumbo” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera în cinematografe pe 29 martie 2019, în format 3D (subtitrat și dublat), IMAX 3D, 4DX 3D și Dolby Atmos (subtitrat).

Pe 1 aprilie, ia-ți familia şi hai să vizionăm împreună, în format 3D, la Cinema City din SUN Plaza din Bucureşti, o poveste clasică reinventată în 2019 de Disney!