Confidenţialitate

Dublin: Reuniune a ministrilor de finante – modelul Cipru ar putea fi generalizat

Noul act normativ care va fi discutat azi la Dublin poartă numele de legea privind redresarea și rezoluția băncilor și ar putea intra în vigoare în 2015. Agenția Reuters relatează că se in calcul un proiect potrivit căruia in situația în care o bancă intra în dificultate, vor fi afectate inclusiv depozitele interbancare cu maturitatea de pana la o luna. …caz în care și deponenții și acționarii au de pierdut. Și Mediafax scrie despre această directivă care prevede, mai concret, recapitalizarea unei banci in procedura de bail-in – adică salvare cu resurse proprii. Este o procedură care semnalează, în fapt, o schimbare semnificativă a modului în care Uniunea Europeană vede salvarea băncilor cu probleme. Nu vor fi afectate însă depozitele garantate, de sub 100.000 euro și economiile clienților protejați de legea falimentului sau de dreptul civil. Altfel spus, cazul Cipru, unde a avut loc o naționalizare a depozitelor populației cu scopul de a salva băncile, s-ar putea generaliza. Specialiștii în economie contestă însă o astfel de idee, despre care spun că reprezintă o cale periculoasă. Este arătată cu degetul, în special, Banca Centrală Europeană care a permis ca activele unui sector bancar să depășească PIB- ul unei țări de mai multe ori – este primul pas pentru a se ajunge într-o situație similară celei din Cipru, mai notează economiștii.