Primele rezultate ale probelor prelevate din produsele alimentare sunt negative – în cazul copilului care a decedat după ce ar fi mâncat dintr-o shaorma la un fast-food din Bucureşti, a declarat pentru Europa Fm, directorul DSVSA Bucureşti, Ovidiu Zvorişteanu.
”Pe alergeni nu a ieşit nimic pozitiv, nu au existat alergeni în produsele alimentare de origine animală sau non animală”, a precizat Zvorişteanu.
Acesta a menţionat că la începutul săptămânii viitoare vor ieşi toate buletinele de analiză, activitatea unităţii fiind suspendată până la finalizarea tuturor analizelor.
”Ultimele buletine de analize vor ieşi luni sau marţi“, a mai spus pentru EuropaFm, directorul DSVSA Bucureşti, Ovidiu Zvorişteanu.
Potrivit unor surse judiciare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă în cazul copilului în vârstă de trei ani care a decedat după ce ar fi mâncat dintr-o shaorma la un fast-food din Bucureşti.
Există suspiciunea unei intoxicații cu o substanță necunoscută, susțin procurorii.