Confidenţialitate

DSP-urile trebuie să transmită, miercuri, date despre centrele de vaccinare anti-COVID | AUDIO

Direcțiile de Sănătate Publică au termen, până miercuri, să transmită date despre locurile unde vor putea fi organizate centrele de vaccinare împotriva COVID.

Campania de imunizare ar putea începe în ianuarie, dacă Agenţia Europeană pentru Medicamente va autoriza punerea pe piaţă a unui vaccin spre sfârşitul anului.

Până acum au fost indentificate peste 300 de centre de vaccinare în unităţi sanitare, unde va fi vaccinat personalul medical, şi aproape 600 în alte spaţii, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Autorităţile vor să definitiveze săptămâna aceasta lista centrelor. Marți, ministrul Sănătăţii în exerciţiu, Nelu Tătaru, a avut o videoconferinţă cu reprezentanţi ai DSP-uruilor.

Aceastea trebuie să mai transmită şi ce personal poate fi implicat în vaccinare. Strategia de imunizare este coordonată de medicul militar Valeriu Gheorghiță.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ani Sandu