Persoanele care deţin informaţii despre cazul falsului chirurg italian pot să anunţe reprezentanții Direcţiei de Sănătate Publică la un număr de telefon pus la dispoziția acestora în perioada 7-15 februarie, informează DSP.
Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a anunţat, joi, că pentru acurateţea informaţiilor în legătură cu ancheta privind activitatea medicala prestată de Matteo Politi/Matthew Mode în clinicile din România, a fost înfiinţată o linie telefonică specială pentru a obţine informaţii despre serviciile medicale care au fost acordate de acesta.
Astfel, în perioada 7 februarie – 15 februarie, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 16:00, la numărul de telefon 021 3132634, un responsabil DSP-MB va prelua mesajele celor interesaţi să ofere amănunte în acest caz.
“Reamintim că Matteo Politi/Matthew Mode a acordat în ultimul an, în cadrul mai multor clinici medicale private, servicii medicale de chirurgie estetică fără a avea dreptul legal de a exercita această specialitate pe teritoriul României”, se arată în informarea publicată, joi, de Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.
Falsul chirurg italian a fost reținut miercuri seară pentru 24 de ore, după ce a fost audiat de către polițiștii Secției 4 din Capitală. Acesta este suspect pentru înșelăciune și e vizat de ancheta in rem privind exercitarea fără drept a unei profesii.