Guvernul anunță că problema vaccinului împotriva rujeolei este aproape rezolvată, dar Direcțiile de Sănătate Publică tot așteaptă.
Caraș-Severin și alte 9 județe au epuizat stocul de vaccin ROR încă din februarie, după cum anunța Centrul Național de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile la începutul lunii aprilie.
Acum, Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin a fost anunțată de Ministerul Sănătății că va primi 1.080 de doze de vaccin.
Sunt însă prea puține, spun oficialii DSP care au mai cerut încă 1.500 de doze.
Purtătorul de cuvânt al direcției, Daniel Botgros, afirmă că, odată sumplimentate, dozele vor fi de ajuns pentru cei peste 2.500 de copii nevaccinați.
”Am constatat că este insuficient pentru nevoile Carașului (cele 1.080 de doze de vaccin n.r.) care, după cum se știe a înregistrat un număr destul de ridicat de cazuri de rujeolă, așa că în urma demersurilor pe care le-am făcut, astăzi, am fost anunțați de Ministerul Sănătății că ni se vor repartiza încă 1.500 de doze de vaccin”, a declarat Daniel Botgros pentru Europa FM.
Dar când vor ajunge efectiv vaccinurile în Caraș-Severin? Autoritățile locale ridică din umeri și spun în următoarele zile, la fel cum a tot declarat ministrul sănătății încă din aprilie.
”Păi, așteptăm în următoarele zile, ele vor ajunge destul de repede, dar vaccinul antirujeolic, eu știu, ca și alte vaccinuri, are nevoie de condiții de frig speciale. Așteptăm … de obicei durează două sau trei zile până când vaccinul efectiv va intra la noi, după care, sigur, el va fi imediat distribuit medicilor de familie. Nu știm exact, asta ține de organizarea celor care trebuie să trimită acest vaccin”, a adăugat Daniel Botgros.
Caraș-Severin este unul dintre cele mai afectate județe de epidemia de rujeolă. 3 copii au murit, iar alți peste 900 de copii s-au îmbolnăvit de anul trecut de când a izbucnit epidemia.