Drumul spre Sarmizegetusa a fost redeschis, după ce – la începutul săptămânii – a fost grav afectat de viituri. Lucrările de reparații au fost încheiate mai devreme cu o zi – relatează corespondentul Europa FM în Hunedoara, Monalise Hinh.
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Hunedoara, începând de vineri, 12 august 2016, drumul județean Costești – Sarmizegetusa Regia a fost redeschis circulației rutiere. În porțiunile afectate de viituri se circulă pe un singur sens, cu limitarea vitezei.
Turiștii care se deplasează cu autovehiculele proprii sunt rugați să conducă preventiv, să respecte indicatoarele rutiere și semnalizările agenților de ordine din zonele de drum afectate, pentru evitarea oricăror incidente .
DJ 705 A a fost închis pe ultimii patru kilometri după ce o viitură a afectat grav calea de acces.
Drumul spre cetatea dacică a fost inaugurat în campania electorală după ce a fost modernizat cu fonduri europene.
Contractul de finanțare a fost semnat în luna aprilie a anului 2015, iar lucrarea a fost atribuită unei firme ce este implicată în dosarul de corupție al fostului președinte al CJ Hunedoara, Mircea Moloț.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan, originar din județul Hunedoara, solicită intervenția procurorilor DNA și a agenților Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) pentru anchetarea modului în care s-a făcut contractarea și recepția acestui drum care duce spre cetățile dacice.
Foto: sarmisegetusaregia.ro