Drumul Naţional 66 face legătura între Craiova şi Deva, trecând prin Târgu Jiu şi Petroşani. Drumul va rămâne închis pe tronsonul Bumbeşti Jiu – Petroşani până în 15 august, din pricina lucrărilor de reabilitare care au întârziat, potrivit unui comunicat transmis de CNADNR.
DN66 este principala şosea care face legătura între Oltenia şi Valea Jiului. În zona defileului Jiului, lucrările de reabilitare sunt efectuate de mai mulţi ani.
Restricţia a fost anunţată iniţial între 11 iulie şi 1 august, însă întârzierea lucrărilor de reabilitare a prelungit perioada de închidere a drumului cu două săptămâni.
Circulaţia este închisă între Bumbeşti Jiu şi Petroşani, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 18:00, pentru toate categoriile de vehicule.