Drumul care leagă Sinaia de Cota 1.400 a fost închis, astăzi, după ce mai multe mașini au derapat și nu au mai putut înainta, din cauza gheții și a zăpezii.
Pentru scoaterea lor au intervenit jandarmii, pompierii și polițiștii.
Reprezentanții ISU Prahova au declarat, corespondentului Mediafax, că pompierii au fost solicitați după ce aproximativ 20 de mașini au rămas blocate pe DC134, care leagă Sinaia de Cota 1400.
„15-20 de autoturisme au rămas blocate pe drumul spre Cota 1400 din Sinaia. Au intervenit autoritățile locale pentru deblocare. Pompierii au dat cu material antiderapant”, a transmis ISU Prahova.
Potrivit Poliției Prahova, drumul a fost închis de la ora 14.30. Două mașini s-ar fi lovit, fără a fi înregistrate victime, iar celelalte mașini nu au mai putut înainta, pe jos fiind gheață.