Confidenţialitate

Drumarii brașoveni intervin pe DN 1 la Predeal, unde ninge abundent

Traficul se desfăşoară îngreunat, în condiţii de iarnă, miercuri dimineaţa, pe DN 1, în zona localităţii Predeal.

Drumarii braşoveni intervin cu 9 utilaje de deszăpezire, dar carosabilul rămâne foarte alunecos.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DRDP Braşov, este necesară aducerea unor utilaje suplimentare de deszăpezire, faţă de cele 9 care acţionează în prezent.

“Deşi judeţul Braşov nu a intrat sub incidenţa codului galben de ninsori, valabil în prezent pentru zona Dobrogei şi a sudului ţării, în zona staţiunii Predeal ninge abundent. În acest moment, DRDP Braşov acţionează în această zonă, respectiv între Predeal şi municipiul Braşov, pe DN 1, şi respectiv între Predeal şi Pârâul Rece, pe DN 73 A, cu 9 utilaje în total şi am chemat şi utilaje suplimentare. Cu toate acestea, se circulă în condiţii de iarnă şi de aceea îi rugăm pe şoferi să circule pe aceste porţiuni cât de prudent posibil, să reducă viteza pentru că, în pofida eforturilor noastre, carosabilul rămâne foarte alunecos şi, în consecinţă, periculos”, a declarat Robert Elekes pentru Agerpres.

Conform IPJ Braşov, în cursul dimineţii de miercuri, în această zonă de pe DN 1 s-a circulat alternativ pentru scurt timp, după ce un TIR a rămas blocat pe sensul de urcare.