Confidenţialitate

Drama “1917” cucerește box office-ul nord-american | VIDEO

Drama de război 1917: Speranță și moarte/ 1917, regizată de Sam Mendes, a urcat pe primul loc în box office-ul nord-american, având încasări de 36,5 milioane de dolari de vineri până duminică.

În timpul Primei Conflagrații Mondiale, doi tineri soldați englezi primesc o misiune imposibilă. Ei trebuie să livreze un mesaj pe teritoriul inamic, care ar putea salva 1.600 de vieți omenești, potrivit Cinemagia. Lungmetrajul a primit recent premiile Globul de Aur pentru cea mai bună dramă și cea mai bună regie, precum și Critics’ Choice Award pentru cel mai bun regizor.

Liderul săptămânii trecute, a noua și ultima parte a seriei originale Războiul stelelor/ Star Wars,  Skywalker – Ascensiunea, de J. J. Abrams, a coborât pe locul al doilea, cu încasări de 15 milioane de dolari. Filmul pune punct poveștii familiei Skywalker, dar compania Disney plănuiește alte producții dedicate unor personaje “Star Wars”, începând din decembrie 2022.

Jumanji: Nivelul următor/ Jumanji: The Next Level, de Jake Kasdan, coboară și el un loc, până pe poziția a treia, cu încasări de 14 milioane de dolari.