Confidenţialitate

Dragnea și Grindeanu evită să iasă în public după marțea neagră. Nu și-au făcut apariția la evenimentele la care și-au anunțat prezența

Nici liderul PSD, Liviu Dragnea și nici premierul Sorin Grindeanu nu și-au făcut apariția astăzi la evenimentele publice la care își anunțaseră prezența.

Liviu Dragnea, de exemplu, era așteptat, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, la Parlament, la ședința birourilor permanente reunite  pentru a stabili calendarul de dezbatere a bugetului pentru 2017.

Atât președintele PSD, Liviu Dragnea, cât și premierul Sorin Grindeanu își confirmaseră prezența, la ora 10.00, la un eveniment organizat de o televiziune pe tema relației dintre stat și mediul de afaceri. Însă niciunul dintre ei nu s-a prezentat.

Liviu Dragnea nu a venit nici la Parlament, iar Birourile permanente reunite, din care face parte și președintele Camerei Deputaților a stabilit, în absența acestuia calendarul de dezbatere și adoptare a legii bugetului de stat.

Astfel, de astăzi și până vineri, pot fi depuse amendamente la proiectul de buget.

Comisiile de specialitate din Parlament vor începe dezbaterea bugetului și a amendamentelor  de vineri, de la ora 14.00, când este așteptat la comisiile reunite de buget și ministrul finanțelor, Viorel Ștefan.

Dezbaterile în comisii vor continua sâmbătă și duminică, iar luni, la ora 13.00, conducerea celor două camere va stabili timpii de dezbatere în plenul reunit. Proiectul de buget ar urma să priemască votul final în Parlament în cursul zilei de marți.