Fostul lider social-democrat Liviu Dragnea a lansat, duminică, noi atacuri la adresa actualei conduceri a partidului.
“PSD e predat total la Iohannis de către actuala conducere. PSD e complice, prin acţiunile conducerii, la jaful naţional care se întâmplă în România de aproape doi ani de zile. PSD e complice, prin modul de acţiune al conducerii, la tot acest dezastru economic şi la viaţa din ce în ce mai rea pe care o au românii. PSD e complice la faptul că resursele noastre sunt din ce în ce mai mult drenate în afară”, a declarat acesta la Realitatea Plus.
În opinia sa, baza partidului este ruptă “aproape total” de conducere, arătând că ştie acest lucru din scrisorile pe care le-a primit în închisoare.
“Membrii de partid, baza partidului e ruptă aproape total de conducerea PSD (…) Am primit sute de scrisori, cred că din aproape toate judeţele, de la membri simpli, de la primari, de la viceprimari, de la consilieri”, a adăugat fostul lider social-democrat.
Liviu Dragnea a reclamat infiltrarea serviciilor secrete în PSD.
“Cel mai mult este infiltrat PSD (…) şi mă refer aici la conducerea PSD, cu o excepţie, Gabi Firea, şi la aproape 80% dintre liderii judeţeni, din păcate”, a precizat acesta.
Fostul fruntaș social-democrat a anunţat că 4 „oameni obişnuiţi”, în colaborare cu fostul secretar general al PSD Codrin Ştefănescu, unul dintre apropiaţii săi, au pus bazele unui nou partid politic, denumit Alianţa pentru Patrie.
„Nu este un partid naţionalist, nu este un partid radical, nu este un partid xenofob, nu este un partid radical, nu este un partid anti-european sau anti-atlantic. Dimpotrivă”, a insistat Liviu Dragnea, care i-a cerut avocatei sale să iniţieze un demers în instanţă pentru a lămuri dacă are sau nu voie să activeze politic.