Confidenţialitate

Dragnea: Nu mă mai interesează OUG privind amnistia. Vor s-o dea şi când vor s-o dea, e problema lor

“Am discutat despre amnistie şi graţiere. Le-am spus că pe mine personal nu mă mai interesează OUG privind amnisita. Vor s-o dea şi când vor s-o dea, e problema lor. Premierul Dăncilă a rezistat”, a declarat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a precizat că problemele persoanelor care au avut de suferit din cauza protocoalelor pot fi rezolvate fie prin ordonanţă a Guvernului, fie prin lege în Parlament.

“În acelaşi timp, nimeni nu a reuşit să răspundă la o întrebare esenţială. Care este de fapt rezolvarea tuturor nenorocirilor generate de funcţionarea acelor echipe mixte, de emiterea, adoptarea acelor protocoale? Nimeni nu a răspuns la întrebarea ce facem cu probele obţinute nelegal? Nimeni nu a putut răspunde la întrebarea cum putem ridica presiunea de pe judecătorii care au dosare in rem sau in personam. Dacă răspunsul e amnistie prin OUG? Atunci să o dea. Dacă răspunsul e lege prin Parlament, atunci susţin”, a completat Dragnea.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri că şi-a întrebat colegii dacă nu va mai exista persoana sa, instituţiile statului vor reacţiona altfel faţă de PSD. Dragnea a afirmat că va continua lupta, “indiferent că doamna Tarcea pune presiune pe un complet pentru a avea”.

“Le-am cerut să îmi spună dacă de mâine nu mai exist, sunt radiat din evidenţa populaţie, cu CNP, de a doua zi aceste instituţii o să ia în braţe PSD, o să sprijine finalizarea legilor justiţiei, codurile penale? Nu, pentru că ele odată adoptate, în lumina CEDO, deciziilor CCR, intrate în vigoare îi fac pe toţi să plătească, toţi cei care au făcut rău în această ţară. Am întrebat – vor ca un om să fie în continuare condamant la inchisoare pentru că a îndemnat oamenii la vot, sau în baza unor studii sociologice. Am întrebat dacă pot susţine aşa ceva. Nu am primit răspuns la această întrebare”, a declarat Liviu Dragnea.