Președintele PSD, Liviu Dragnea, afirmă că decizia Curții Constituționale privind legea care elimină cele 102 taxe nefiscale reprezintă o dovadă că cei care au atacat aceste proiecte au avut doar mize electorale.
Liderul PSD a salutat decizia prin care CCR a declarat constituțională legea inițiată de domnia sa, precizând că ”ceea ce este bun pentru oameni nu are cum să fie neconstituţional”.
”Decizia de astăzi a Curţii Constituţionale privind eliminarea celor #102taxe este o nouă dovadă că ceea ce este bun pentru oameni nu are cum să fie neconstituţional. Este a DOUA dovadă că cei care au atacat aceste legi bune au avut doar o miză electorală. Au crezut că dacă blochează cele două legi, #PSD va pierde voturi în alegeri. A fost însă un calcul greşit, iar totul s-a întors împotriva lor. Sper ca preşedintele Iohannis să accepte rezultatul şi să promulge cât mai repede cele două legi”, a scris Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook.
Liviu Dragnea a mai scris că eliminările acestor taxe au fost prevăzute în bugetul pentru 2017, la fel cum au fost incluse şi majorările salariilor din educaţie şi sănătate.
”Mă bucur pentru români şi îi asigur din nou că am prevăzut în bugetul pentru 2017 atât eliminarea celor 102 taxe, cât şi majorările de venituri cu 15% pentru dascăli şi medici”, a mai scris Liviu Dragnea.