Confidenţialitate

Dr. Gheorghiţă: După rapel, 1.080 de persoane s-au infectat cu SARS-CoV-2

Coordonator al campaniei naționale de vaccinare împotriva Covid, doctorul Valeriu Gheorghiţă a declarat că, după rapel, peste o mie de persoane s-au infectat cu SARS-CoV-2, ceea ce reprezintă 0,19% din numărul total.

Potrivit lor, cei mai mulți au avut forme uşoare de boală sau au fost asimptomatici.

“După a doua două, circa 1.080 de persoane ceea ce înseamnă 0,19 la sută din numărul total al celor care au efectuat cele două doze şi intervalul mediu de diagnostic de la cea de a doua doză era între 10 şi 14 zile. Noi ştim că beneficiile după doza de rapel sunt undeva după ziua zece ceea ce înseamnă că momentul expunerii era mult mai devreme faţă de când se împlinesc aceste beneficii maximale”, a precizat medicul militar.

“Majoritatea au fost forme asimptomatice sau minim simptomatice, forme uşoare. Acele persoane fiind diagnosticate de cele mai multe ori cu ocazia unor testări periodice şi nu pentru că aveau o simptomatologie caracteristică de covid-19 şi inclusiv în Israel din acele cazuri care au fost diagnosticate cu infecţie SARS-Cov-2 după cea de-a doua doză şi care statistic aveau tulpină sud-africană pentru că şi în Israel predominantă e tulpina britanică, nu erau neaparat cazuri de severitate crescută. Vaccinarea este importantă pentru prevenirea formei severe chiar şi în aceste variante virale”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.