Confidenţialitate

Dr. Gheorghiţă: 89 de decese, în rândul pacienţilor Covid care fuseseră vaccinaţi. Rata de mortalitate este de 0,02%

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid a declarat, miercuri seară, că s-au înregistrat 89 de decese în rândul pacienţilor Covid care fuseseră vaccinaţi, majoritatea doar cu prima doză.

Potrivit lui Valeriu Gheorghiță, rata de mortalitate este de 0,02% pentru această categorie de persoane.

“Uitându-ne la aceste 89 de decese, 77 erau persoane care aveau doar o singură doză primită, iar timpul de la prima doză până la diagnosticul de Covid era de 12 zile, deci, practic, diagnosticul a fost stabilit înainte de cele 14 zile în care încep să apară anticorpii, începe să apară răspunsul imun protector. Celelalte 12 cazuri erau la persoane care aveau ambele doze primite, iar timpul mediu de la cea de-a doua doză şi până la diagnosticul de Covid era de 10 zile, practic, înainte ca beneficiile maximale de după vaccinare să apară”, a explicat doctorul militar la B1 TV.

În schimb, fatalitatea a fost de 2,4% în rândul persoanelor nevaccinate.

Cu alte cuvinte, mai mult de două persoane din o sută au decedat ca urmare a infecției cu SARS-CoV-2.

“Deci, beneficiile vaccinării sunt indiscutabile. Din păcate, sigur, nu putem vorbi de o protecţie de 100%. Sunt cazuri şi au mai fost menţionate, circa 5% din populaţia oricărei ţări nu dezvoltă răspuns imun protector nici după boala naturală, nici după vaccinare”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.

Doctorul a admis că numărul reacțiilor adverse comune și minore la vaccinare anti-Covid este subraportat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

FOTO: Bogdan Nicolae