Confidenţialitate

Dr. Adriana Pistol: După 15 mai, am putea merge la frizerii. La manichiură și cosmetică, cu viziere | AUDIO

Medicul Adriana Pistol, invitata Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea Piața Victoriei, a vorbit despre modul în care vor putea fi deschise unele magazine după data de 15 mai.

S-ar putea redeschide mai degrabă cele care au intrare din stradă, astfel încât oamenii să poată forma rândul afară.

Frizeriile ar putea primi din nou clienți, cu programări, pentru ca nu le va fi permis sa aștepte în interior, a explicat la Europa Fm Adriana Pistol, directoarea Centrului de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP și președinta comisiei Covid-19 din Ministerul Sănătății:

“Pot fi formați ca și la supermarket niște timpi de așteptare, distanțare socială, fără un număr mare de cumpărători în magazin, cu măscuțe pe nas.

La frizerii, mai stăm unul cu spatele la celălalt, dar alte manevre care implică apropiere mai mare, precum manichiură sau cosmetică, aici lucrurile trebuie trebuie privite cu mai mare circumspecție. Va fi nevoie de cel puțin mască, poate chiar vizieră”, spune Adriana Pistol.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Și cabinetele stomatologice au șanse să primească din nou pacienți după 15 mai, dacă respectă aceleași reguli privind programarea, distanțarea și igiena riguroasă, a explicat medicul Adriana Pistol:

“Vizieră, mască, mănuși, dezinfecția extrem de riguroasă a încăperii și a ustensilelor. Să nu fie pacienți în așteptare.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Locurile de joacă nu ar trebui deschise, spune șefa comisiei anti-COVID, întrucât copiii sunt un vehicul al virusului.

Chiar dacă ei fac forme ușoare ale bolii, pot transmite noul coronavirus persoanelor în vârstă, a explicat Adriana Pistol:

“Într-un loc de joacă nu poți să pui copiii să facă distanțare socială. Mai bine cu bicicleta, cu rolele. În ceea ce privește nunți, botezuri, mai bine o facem din etapă în etapă. Dacă totul este în descreștere, pe parcurs, foarte multe lucruri se vor relaxa”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Emisiunea integrală: