Este cea mai tristă situație din turism din ultimii 12 ani de când activez în acest domeniu, dar trebuie să ne menținem calmi și să rămânem optimișți. Vor trece toate acestea și vom reveni la viață noastră normală, vom călători din nou fără îngrijorări și probabil vom aprecia mai mult toată această libertate de care ne bucurăm până de curând și căreia nici nu îi mai dădeam atenție.
Primordial în această perioadă este să ne informăm doar din surse oficiale, cum ar fi site-ul Organizației Mondiale a Sănătății sau cel al Ministerului Afacerilor Externe ori site-ul Institutului Național de Sănătate Publică, să evităm deplasările în țările care se confruntă cu număr mare de cazuri de infectări cu noul coronavirus, dar și să respectăm cu strictețe regulile de igienă personală recomandate de autorități, pentru a ne proteja atât pe noi, cât și pe cei apropiați. Iar dacă tot decidem să călătorim, sau dacă trebuie să călătorim pentru studii, tratamente medicale sau muncă, măcar să o facem cu toată maturitatea și să ne asumăm și faptul că vom putea intra în carantină sau izolare la domiciliu la întoarcere.
Persoanele care sunt nevoite să călătorească, este bine să știe că datorită modului în care circulă și este filtrat aerul în avioane, majoritatea virusurilor și bacteriilor nu se răspândesc la bordul aeronavelor, deci riscul de a vă infecta cu coronavirus în avion nu este neapărat mai crescut, așa cum se vehiculează. Însă el se poate transmite dacă stăm aproape în avion de o persoană infectată ori dacă atingem lucruri pe care și acea persoană le-a atins.
Dacă vreți să modificăți data călătoriei din cauza virusului, trebuie să șțiți că în această perioada, companiile aeriene își schimbă constant politicile de zbor, iar mare parte dintre ele permit deja modificarea programului de zbor fără a percepe taxe suplimentare, către multe destinații, dar nu toate. Cel mai bine este să verificați direct pe siteurile companiilor aeriene condițiile de călătorie, pentru că situația este dinamică, iar lucrurile se schimbă de la o ora la altă. Există, însă, mult mai multă înțelegere decât în urmă cu o săptămână, și atât companiile aeriene, cât și hotelierii din toată lumea au devenit mai flexibili. La grupuri condițiile sunt mai dificil de renegociat, însă la biletele individuale există deschidere pentru schimbarea datelor de călătorie.
Dacă ați achiziționat de la o agenție de turism o vacanță într-o zonă mai puțin afectată, unde nu există momentan restricții de călătorie, dar nu mai doriți să călătoriți, sunt foarte mari șanse să nu vi se poată returna totuși banii, ci maxim să vi se ofere varianta de a alege o altă excursie din portofoliu sau aceeași destinație în altă perioada, de cele mai multe ori prin plata unei sume suplimentare de bani. Dacă trebuie să pleci în perioada imediat următoare și vrei să anulezi, probabil vei pierde toți banii plățiți, dar vă recomand să încercați să discutați cu agențiile de turism și să fiți flexibili la soluțiile oferite, astfel încât să minimizati pierderile. Este o perioadă foarte dificilă pentru toată lumea, toată lumea va avea câte puțin de pierdut, atât clientul cât și agenția de turism sau compania aeriană.
Dacă aveți zbor către o destinație grav afectată de coronavirus, ca de exemplu Italia, China, Coreea de Sud, Iran sau către o țară care și-a închis preventiv granițele, cum ar fi Israel, zborurile sunt sau vor fi cel mai probabil anulate de compania aeriană și în acest fel, vă recuperați integral banii pe bilet. Aveți alternativa de a primi banii înapoi sub formă de credit de zbor, mai precis niște vouchere cu care puteți schimba perioada de călătorie. Foarte rar, spre deloc, o să vi se poată rambursa contravaloarea biletului de avion.
Spre exemplu, Air France permite modificarea datei de călătorie pentru toate biletele emise înainte de 31 martie 2020 fără a plăti vreo taxa de penalizare, dar doar pe călătoriile individuale, nu și la grupuri. Noua dată de călătorie trebuie să fie înainte de 31 mai 2020. Pentru zborurile anulate de compania aeriană, aveți posibilitatea să modificăți gratuit data de călătorie și/sau destinația. Noua dată de călătorie trebuie să fie cuprinsă între 11 aprilie 2020 și 31 decembrie 2020.
În aceeași direcție, dacă aveți un bilet KLM al cărui număr începe cu 074, emis înainte de 31 martie 2020 și valabil pentru călătorii până pe 31 mai 2020, indiferent de destinație, puteți reprograma gratuit plecarea până la 31 mai 2020. Dacă vrei să amânați călătoria la o dată ulterioară celei de 31 mai 2020, puteți opta pentru a primi un voucher cu valabilitate 1 an ce poate fi folosit pentru zboruri cu KLM, Air France, Delta sau Virgin Atlantic.
În cazul Blue Air, politicile sunt diferite pentru zborurile operate către diverse destinații. Pentru zborurile anulate de compania aeriană, aveți posibilitatea să modificăți gratuit data de călătorie și/sau ruta, pe oricare alt zbor operat de Blue Air, în funcție de disponibilitate, fără a achita nici eventuala diferență de tarif pentru noua dată de călătorie/noua ruta. Puteți opta și pentru a primi contravaloarea biletelor de avion sub formă de voucher, care poate fi utilizat pentru achiziții ulterioare de servicii Blue Air.
Pe de altă parte, în caz de anulare voluntară pentru că vă este teamă să mai călătoriți, pentru bilete emise înainte de 10 martie 2020, Blue Air aplică condițiile standard de modificare și anulare, iar pentru bilete emise după 10 Martie 2020, dacă rezervați zboruri pentru călătorii până pe 14 iunie 2020, inclusiv în perioada 10 martie – 22 martie 2020, aveți posibilitatea să modificăți datele de călătorie, fără taxe de penalizare, ci doar cu achitarea diferenței de tarif dacă este cazul. Modificarea datei poate fi făcută cu până la 4 ore înaintea zborului programat inițial și se aplică doar zborurilor operate în regim regulat.
În cazul în care aveați zbor cu Wizz Air, iar acesta v-a fost anulat, sunteți informați automat pe email despre această situație și primiți în contul Wizz Air 120% din suma plătită pe bilet, bani ce pot fi folosiți în următoarele 24 de luni pentru achiziția de servicii Wizz Air. Suma cheltuită poate fi și restituită, dar acest demers necesită completarea suplimentară a unor documente și o durată mai mare de returnare a banilor.
În schimb, compania irlandeză Ryanair permite schimbarea gratuită a biletelor cu date de călătorie în luna martie, dar dacă există o diferență de tarif pentru noua perioadă, se va achita contravaloarea acesteia. În plus, dacă zborul cu Ryanair a fost anulat, aveți varianta de a opta pentru un alt zbor încă operat cu Ryanair fără plata vreunei taxe sau puteți cere să vi se restituie suma plătită.
Și Fly Dubai permite schimbarea gratuită a datelor călătoriei până pe 31 martie 2020 dacă zborul a fost anulat, dar condiția este ca noul zbor să se efectueze la cel mult 60 de zile de la data inițială de începere a călătoriei. Dacă alegeți să începeți călătoria la 61 de zile sau mai multe față de data plecării înscrisă pe bilet, va trebui să plățiți diferența de tarif. Puteți totodată să solicitați restituirea sumelor plătite pe bilete. Țineți cont că Emiratele Arabe Unite au anunțat că plasează în carantină de 4 zile la hotel, pe cheltuiala fiecăruia, orice turist care ajunge în Dubai, iar după 4 zile este testat de coronavirus și dacă este dovedit negativ atunci este lăsat să își vadă de treburile sale în Emirate. Însă oricum majoritatea obiectivelor turistice din Dubai sunt închise, inclusiv parcurile de distracție de la Atlantis sau Dubai Parks.
Dacă ați decis să călătoriți cu British Airways, vă puteți anula rezervarea în schimbul unui voucher valabil 12 luni ce poate fi folosit ulterior pentru orice rezervare la British Airways. De asemenea, puteți face rebooking gratuit pentru toate zborurile rezervate până pe 31 mai 2020.
Pentru biletele către sau dinspre SUA, emise înainte de 12 martie 2020, cu date de călătorie cuprinse între 13 martie 2020 și 30 aprilie 2020, Lufthansa Group permite modificarea datei de călătorie gratuit, dar aveți și posibilitatea de a solicită rambursare.
Totodată, companiile din Lufthansa Group, și anume Lufthansa, Austrian și Swiss permit modificarea datei de călătorie fără taxe de penalizare, pentru alte destinațîi în afară de SUA, pentru toți pasagerii care au un bilet emis înainte de 12 martie 2020, cu date de călătorie până pe 30 aprilie 2020, care doresc să își amâne călătoria, chiar și pentru cei care nu s-au hotărât încă asupra unor noi date de călătorie, dar modificarea trebuie făcută până la dată de 1 iunie 2020.
Tarom permite modificarea datei de călătorie fără penalizări pentru biletele cu data de călătorie până la 31 mai 2020, indiferent de data emiterii biletului, iar pasagerii au și posibilitatea de a schimbă destinația. Se vor plăți însă eventualele diferențe de tarif și/sau taxe de aeroport.
Pentru bilete achiziționate de la Turkish Airlines înainte de 31 martie 2020 cu date de călătorie până la finalul anului, taxa de modificare este zero. Dacă nu știți încă perioada în care veți dori să efectuați zborul, puteți cere anularea și să păstrați un așa-numit open ticket, pentru momentul în care va veți decide.
Dacă aveați programate zboruri cu Aegean Airlines, e bine să știți că grecii oferă schimbarea gratuită a datelor de călătorie până pe 30 aprilie 2020, pentru bilete cu dată de călătorie până pe 20 octombrie 2020.
Nu în ultimul rând, dacă aveți rezervată o călătorie cu Qatar Airways până pe 30 iunie 2020, sau intenționați să achiziționați un bilet pentru acest interval, puteți modifica gratuit datele de călătorie, cu până la 3 zile înaintea primului zbor. Dacă nu doriți încă reprogramarea călătoriei, puteți obține un voucher valabil 1 an pentru suma cheltuită. Qatar a anunțat aseară însă că din 18 martie accesul străinilor în Qatar va fi interzis, iar zborurile internaționale vor fi anulate. Dacă zborul va fi anulat veți primi toți banii înapoi.
Pentru moment, în România intră în carantină timp de 14 zile orice pasager care vine din provincia Hubei din China, din Italia, indiferent de regiune, din Iran și din anumite zone ale Coreei de Sud. Cine nu respectă carantina riscă dosar penal și amendă. Totodată, persoanele care se întorc din zona galbenă de transmitere a coronavirus, țări care au peste 500 de cazuri, trebuie să se autoizoleze timp de 14 zile la domiciliu. Regiunile și localitățile care fac parte din zona galbenă a coronavirus la acest moment sunt: China, Iran, Coreea de Sud, Austria, Germania, Belgia, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Spania, SUA și Suedia.
Lista regiunilor și localităților din zona roșie și galbenă se actualizează constant, astfel că este posibil să sufere modificări de la o zi la alta.
Responsabilitatea ar trebui să fie cuvântul de ordine în aceste zile. Nu panica și isteria ne vor salva. Evitați locurile aglomerate, respectați cu sființenie normele de igienă, și nu în ultimul rând, mențineți-vă calmi și informați din surse de încredere!
Răzvan Pascu organizează călătorii aproape lunar cu grupuri organizate către destinații exotice și îndepărtate, în toată lumea. Puteți găsi impresii și fotografii din călătoriile sale pe pagina sa de Facebook, pe Instagram și pe blogul său.
În fiecare zi de luni, Răzvan Pascu aduce Doza de Turism la Europa FM, în emisiunea Drum cu Prioritate și pe europafm.ro.