Chiar dacă în această perioadă #StamAcasa, nimeni nu ne poate opri să visăm la noi experiențe de călătorie când se va încheia pandemia. Așa că, vă voi purta alături de mine din Peru și până în Cambodgia, din Iordania în SUA, iar cea din urmă oprire va fi la un trib de războinici maasai din Tanzania, toate experiențele testate personal.
Când merg în călătorii îmi place foarte mult să iau contact cu localnicii, să le înțeleg mai bine obiceiurile, să aflu lucruri deosebite despre viața lor, să am parte de experiențe autentice. De-a lungul anilor, am auzit mii de povești de viață, am trăit sute de întâmplări de neuitat.
Spre exemplu, am petrecut o noapte pe insula Amantani din zona Lacului Titicaca din Peru. Titicaca este situat la granița dintre Bolivia și Peru și este considerat de multe culturi din America de Sud că fiind un loc sacru. Este, de altfel, și cel mai înalt lac navigabil din lume, fiind situat la o altitudine de peste 3800 metri în Munții Anzi, adică aproape jumătate din altitudinea de croazieră a unei aeronave intercontinentale.
Unul dintre elementele speciale ale zonei în care se află Lacul Titicaca este reprezentat de către comunitățile independente ce populează cele 36 de insule aflate pe lac. Majoritatea localnicilor nu vorbește spaniolă, ci limbi specifice comunității lor. Nu există nici electricitate, iar oamenii trăiesc sărăcăcios și acceptă să împartă puținul lor cu turiștii care le trec pragul, în schimbul unor mici sume de bani primite de la Autoritatea Turismului din Peru. Turiștii stau prin rotație la una dintre cele 10 comunități de pe insulă.
Îmi amintesc și acum de familia la care am stat noi, Blanca, Natalio și cei patru copii ai lor. Cea mai mare bucurie a lor a fost atunci când le-a vine rândul la cazat turiștii pentru că așa au mai mai câștigat un ban în plus și au mai parcurs un pas important în îndeplinirea celui mai important plan al familiei la momentul respectiv: amenajarea unei băi în interiorul casei. Pe una dintre ferestrele camerei în care am dormit se zărea lacul Titicaca, iar priveliștea ne-a făcut să uităm pentru moment de frigul pe care aveam să îl experimentăm în noaptea respectivă și de găurile din podeaua construită doar din scânduri, prin care se vedea camera de jos.
O altă experiență memorabilă a fost seară petrecută cu copiii de la un orfelinat din Cambodgia. Deși trăiau simplu, la limita subzistenței, întrucât o treime din populația acestei țări este nespus de săracă și doar 6 din 10 persoane au acces la apă potabilă, în cele câteva ore petrecute alături de ei ne-am încărcat cu o doză extraordinară de energie. Îmi amintesc cu nostalgie că nu au răsunat decât râsete și chicoteli. Soția mea le-a dăruit fetelor eșarfă ei, brățări handmade și o oglindă, iar ele au fost în culmea fericirii.
În Iordania, deși este cumva împotriva regulilor triburilor nomade, am reușit să ne împrietenim cu o familie de beduini din deșertul Wadi Rum, iar aceștia ne-au permis să intrăm în cortul lor și să vedem cum trăiesc. Printre valorile după care se ghidează aceste triburi ce reprezintă aproximativ 40% din populația Iordaniei, se numără ospitalitatea, curajul și virtutea, îndeosebi a femeilor. Ne-au servit ceai dulce și ne-au lăsat chiar să facem două fotografii, deși, conform credinței lor, fotografiile fură sufletul oamenilor.
Una dintre poveștile care încă mă uimește ori de câte ori îmi amintesc de acele zile este cea a populației Amish din Ohio, SUA. Deși aflați în mijlocul lumii moderne și a tentațiilor, populația Amish mi-a demonstrat că este încă posibil să trăiești conform credințelor tale, în ceea ce poate părea un univers paralel pentru noi, restul lumii. Ei nu folosesc curentul electric sau mășini, au un telefon la patru gospodării pentru a descuraja bârfa, școala este reprezentată de o camera în care învață laolaltă toți elevii, de la clasa I la clasa a VIII-a, nu există biserici, fiecare familie găzduind cel puțîn o dată pe an slujba ce are loc duminică, o dată la fiecare două săptămâni. Păpușile lor nu au fetele desenate, ci doar un chip rotund și alb, în spatele acestei decizii aflându-se una dintre cele 10 porunci divine, și anume “Să nu îți faci chip cioplit”. Din acest motiv, ei nu folosesc nici oglinzi.
Ocupația principală și tradițională a populației Amish este agricultură, dar pentru că în prezent pământul arabil nu mai este atât de ușor de găsit și numărul amish-ilor este în creștere, în timp, au început să își găsească și alte ocupații care să respecte esență religiei lor. Astfel, sub 10% dintre amishi mai au pământ agricol și ferme, iar restul sunt implicați în tot felul de activități de mestesugarit, lucrează lemnul, fac mobilier, produse alimentare, unii chiar și-au deschis ferme în care turiștii să poată cunoaște mai bine tradiția și obiceiurile amish-ilor.
O strategie destul de interesantă pentru o religie așa restrictivă ca a amish-ilor este faptul că tinerii își pot lua un fel de an sabatic, timp în care se pot răzgândi cu privire la apartenența la comunitatea amish fără să fie pedepsiți. Dar în final 90% dintre aceștia revin în comunitate.
Dacă experiențele de care v-am povestit mai sus le-am trăit o singură dată până acum și nu preconizez că le voi mai repetă, în ceea ce privește vizitele la triburile de maasai din Tanzania, lucrurile stau cu totul diferit. De ani de zile merg alături de turiștii din grupurile mele la războinicii maasai din Parcurile Naționale ale Tanzaniei, una dintre țările mele preferate din toată lumea. De fiecare dată experiență este una foarte emoționantă și încărcată. Le spun dinainte turiștilor că nu vor fi neapărat niște ore plăcute, ci mai degrabă grele din punct de vedere emoțional, de multe ori lacrimogene, însă o vizită la un trib de masai este o experiență obligatorie pentru orice călător pasionat. Nu rămâi uimit de vreun peisaj de vis, nu spui că a fost frumos, dar după ce petreci doar câteva zeci de minute aici, îți dai seama încă o dată cât ești de fapt de bogat și de norocos chiar și în cele mai neplăcute zile. Călătoriile nu sunt mereu roz, nu se rezumă doar la peisaje feerice și povești frumoase, iar eu îmi doresc că turiștii mei să aibă parte de experiențe complete, deosebite.
În fiecare zi de luni, Răzvan Pascu aduce Doza de Turism la Europa FM, în emisiunea Drum cu Prioritate și pe europafm.ro.
Puteți găsi impresii și fotografii din călătoriile sale pe pagina sa de Facebook, pe Instagram și pe blogul său.
