Confidenţialitate

“Dove – Ai încredere în tine”, un program care își propune să crească și să consolideze încrederea în sine a copiilor și adolescenților (P)

Un studiu Dove realizat în România, la începutul anului 2021, arată faptul că editarea imaginilor pentru a atinge standardele nerealiste de frumusețe, promovate pe rețelele sociale, a devenit o normalitate pentru fetele din România, fapt care determină scăderea/diminuarea încrederii în sine a acestora. Acest fenomen începe încă de la vârsta de 11 ani.

76% dintre fete compară felul în care arată în fotografii cu pozele prietenilor apropiați și mai mult de jumătate dintre fete se raportează la influenceri și la celebrități din perspectiva felului în care arată în poze, dar și a numărului de like-uri și comentarii.

Începând din 2004, Dove implementează la nivel global programul educațional , un program care își propune să crească și să consolideze încrederea în sine a copiilor și adolescenților.

Până în prezent, proiectul a ajuns la peste 69 de milioane de tineri din 150 de țări, iar începând cu 2021 este implementat și în România. În acest prim an de implementare, programul Dove a ajuns la peste 15.000 de adolescenți din țară, cu ajutorul partenerilor World Vision și Wellbeing Institute. Începând cu toamna anului trecut, programul este sprijinit de către Ministerul Educației pentru a putea fi implementat la nivel național.

În cadrul programului, sunt realizate training-uri periodice pentru profesorii din toată țara, astfel încât cât mai mulți dintre cei care predau la gimnaziu să poată includă în discuțiile lor cu adolescenții si temele din program, astfel încât să contribuie la creșterea încrederii în sine a adolescenților.

Peste 1.800 de profesori au beneficiat până acum de  training-uri dedicate pentru a implementa programul „Dove – Ai încredere în tine” în școlile lor. Un astfel de training va avea loc pe 12 mai 2022, începând cu ora 19:00 și se va desfășura online. Durata unui training este de aproximativ o oră și jumătate, iar profesorii interesați se pot înscrie gratuit aici. La finalul trainingului, profesorii participanți vor primi o adeverință semnată de trainerul Domnica Petrovai, psiholog clinician și psihoterapeut.

Printre temele abordate în cadrul programului:

  • relațiile de familie și de prietenie
  • cum te descurci cu tachinarea și cu bullyingul pe tema aspectului fizic
  • respectul și grija de sine
  • celebritățile și mass media – abordându-se tema standardelor nerealiste, construirea stimei de sine și importanța relațiilor

Programul dispune de resurse educaționale, necesare pentru a putea fi implementat în școli (fișe profesori/fișe copii etc), resurse dezvoltate de experți de renume din domeniul psihologiei, al sănătății și al imaginii corporale.

Toate resursele programului sunt disponibile gratuit pe site-ul Dove, în secțiunea Programul Dove – Ai încredere în tine (dove.com/încredere), astfel încât toți cei interesați, profesori, părinți și copii să le poată accesa și descărca. Resursele includ materiale dezvoltate special pentru fiecare categorie în parte.

Programul Dove – Ai incredere în tine a fost dezvoltat din dorința de a îndruma noile generații către respectul și iubirea de sine. Conform studiului realizat de Dove în 2021, tinerele din România au o stimă de sine scazută:

  • 7 din 10 fete (cu vârsta cuprinsă între 10 și 17 ani) și 8 din 10 femei (cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani) nu au o încredere de sine ridicată;
  • 6 din 10 sunt atât de îngrijorate de felul în care arată încât aleg să nu participe la activități de viață obișnuite – sport, înot, școală, petreceri;
  • 5 din 10 fete nu mai țin cont de mesele regulate atunci când își pierd încrederea în propriul corp.

Cercetările arată că media/social media poate influența decisiv modul în care tinerii au încredere în propriul corp, iar utilizarea rețelelor sociale, în special pentru realizarea de selfie-uri, pentru a atrage aprecieri, comentarii și pentru comparații cu alte persoane din mediul online, este asociată cu încrederea scăzută în propriul corp în rândul fetelor.

Prin acest program educațional, adolescenții învață să își depășească anxietatea provocată de presiunea adusă de media sau alți factori externi, pentru a le îmbunătăți încrederea în felul în care arată și pentru a le crește stima de sine.

Încrederea de sine în era selfie-urilor:

  • 11 ani este vârsta de la care fetele din România încep să folosească filtre și programe de editare ale pozelor pentru postările pe care le fac în social media
  • 74% dintre fetele cu încredere de sine scăzută folosesc aplicații de editare foto pentru a schimba felul în care arată în poze, iar mai mult de jumătate dintre fete folosesc filtre pentru a le face „să arate mai bine”
  • 76% dintre fete compară felul în care arată în fotografii cu pozele prietenilor apropiați și mai mult de jumătate dintre fete se raportează la influenceri și la celebrități din perspectiva felului în care arată în poze, dar și a numărului de like-uri și comentarii.

Date studiu Dove realizat de Ipsos în februarie 2021 pe un eșantion format din 297 de fete (10-17 ani) și 300 de femei (18-55 ani) din România.