Continuăm să vorbim astăzi despre tipurile de afecțiuni urologice la care chirurgia robotică este cea mai bună variantă pentru pacient.
Cancerul de vezică urinară – apare cu o frecvență mai mare în cazul fumătorilor și a celor care lucrează în medii toxice.
În cazul cancerului agresiv, se recomandă cistectomia, o intervenție care, cu ajutorul robotului da Vinci Xi, reduce riscul de complicații majore, dar și pierderea de sânge, ori nevoia de analgezice după intervenție. Timpul de spitalizare este mai scurt, pacientul se întoarce mai repede la o dietă normală, iar funcția intestinală se recuperează mai rapid.
În cazul cancerului de prostată, frecvent întâlnit, îndeosebi la bărbații de vârsta a treia, prostatectomia realizată robotic este o soluție chirurgicală potrivită.
Mai ales pentru că riscul de incontinență urinară, de care pacienții se tem după operație, este foarte mic și există șansa ca funcțiile sexuale să revină mai repede, deoarece nervii sunt mai bine protejați.
Joi, la Minutul de Sănătate am vorbit despre alte două tipuri de afecțiuni urologice la care chirurgia robotică este cea mai bună variantă.