Confidenţialitate

Două pisici au căzut prin tavanul unui spital din Constanța

Pacienții care așteptau la Radiologia Unității de Primire Urgențe a Spitalului Județean Constanța au fost martorii unei situații bizare.

Au văzut cum două pisici cad din tavanul secției.

Una dintre feline a picat chiar pe un pacient, aflat pe tragă, dar care nu a fost rănit.

Două dintre plăcile tavanului fals al secției Radiologire din Spitalul Județean de Urgență Constanța fuseseră înlăturate de muncitorii care lucrau la sistemul de ventilație.

La un moment dat, două pisici care se alergau în tavan au căzut, pe rând, prin una din aceste găuri.

Una dintre pisici a nimerit în brațele unui bărbat care era întins pe targă. Pe hol erau mai mulți care așteptau la Radiologie, dar nimeni nu a fost rănit.

Pisicile s-au ascuns, miorlăind, sub scaune.

Spitalul Județean a reacționat imediat, și-a cerut scuze și a transmis că s-a deschis o anchetă.

Reprezentanții instituției au precizat că se lucrează la sistemul de ventilație dar având în vedere situația creată, plafonul va fi completat la loc.

Nu înainte de un ultim control pentru a vedea dacă în tavan se ascund și alte pisici.