La Direcția de Sănătate Publică Prahova, 7 persoane dintr-un efectiv de 31 au fost confirmate cu noul coronavirus.
Conform raportării DSP, primul caz a fost confirmat la o asistentă detașată de la Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești.
După aflarea rezultatului, s-a făcut dezinfecția spațiului de lucru, s-a întocmit o listă de contacți și au fost testați 14 dintre ei. Dintre aceștia, șase au avut rezultate pozitive, patru fiind la personalul detașat de la ASSC Ploiești la call-center-ul DSP, iar celelalte două persoane sunt din rândul personalului DSP și aveau activități de instruire și supraveghere în departamentul amintit.
Au fost identificați și izolați contacții acestora și s-a făcut dezinfecția întregului spațiu al Direcției de Sănătate Publică Prahova.
În prezent, activitatea de la call-center-ul DSP Prahova este redusă și, potrivit reprezentanților instituției, urmează să fie reorganizată. Sunt solicitate noi detașări – precizează Prefectura Prahova, într-un comunicat.
Un nou focar de COVID-19 a apărut și într-un centru de îngrijiri sociale din localitatea prahoveană Băicoi: 22 din cei 52 de pacienti internati la Băicoi sunt infectați.
Persoanele respective au fost evaluate de către un medic, dar nu s-a considerat necesară internarea în spital.
Bolnavii au fost izolați si vor fi monitorizați zilnic.
Un alt focar este activ la Centrul rezidențial pentru vârstnici din Breaza, unde sunt aproape 60 de cazuri pozitive.
După București (103 cazuri), județul Prahova a raportat cele mai multe cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore: 85.