Două miliarde de catolici şi protestanţi din toată lumea sărbătoresc duminică Paştele, învierea Domnului Iisus Hristos. Însă ceremoniile din acest an se vor desfăşura sub semnul terorismului şi al crizei refugiaţilor.
La Vatican, Papa Francisc va fi cel care va anunța Învierea Domnului, prin aducerea Luminii sfinte în Catedrala Sfântul Petru.
Numai că Paștele Catolic are loc anul acesta la doar câteva zile de la atentatele teroriste de la Bruxelles, soldate cu 31 de morți și peste 300 de răniți. De asemenea, Europa este afectată și de criza refugiaților.
În timpul slujbei din Vinerea Mare, Papa Francisc a criticat valul de violenţă fără precedent al islamiştilor.
Papa Francisc a condamnat “expresiile fundamentalismului şi actele teroriste comise de adepţii unor religii, care profanează numele Domnului şi care folosesc numele Său pentru a-şi justifica violenţa fără precedent”.
De asemenea, el i-a criticat pe politicienii care alimentează conflictul şi pe “dealerii de arme care alimentează ceaunul războiului cu sângele nevinovat al fraţilor şi surorilor noastre şi care le dau copiilor lor pâine înmuiată în sânge pentru a mânca”.
Mai mult, Papa Francisc a denunţat “conştiinţa indiferentă şi anesteziată” a Europei în faţa crizei refugiaţilor.
Duminică, Papa Francisc va rosti binecuvântarea “Urbi et Orbi” (Către oraş şi lume) şi va transmite un mesaj din balconul central al Basilicii Sfântul Petru.
Zeci, chiar sute de mii de oameni sunt aşteptaţi să asiste la acest eveniment impresionant.