Două trenuri ale metroului din oraşul german Duisburg s-au ciocnit marți, la o orele amiezii.
Una dintre garnituri a intrat în cealaltă pe când se aflau într-un tunel, a precizat purtătorul de cuvânt al poliției locale.
Potrivit primelor informații ar fi vorba de cel puțin 20 de răniți.
Unele agenții de știri, citând surse locale, anunță că două persoane se află în stare gravă.