Confidenţialitate

Două medalii pentru România la Jocurile Mondiale de gimnastică din Polonia

România a cucerit o medalie de argint și una de bronz, în concursul de gimnastică aerobică din cadrul Jocurilor Mondiale de gimnastică de la Wroclaw (Polonia), o întrecere pentru discipline neolimpice.

Medalia de argint a fost obținută în proba de grup (Gabriel Bocșer, Andreea Bogati, Lucian Săvulescu, Dacian Barna, Marian Brotei), cu 22,305 puncte, primul loc revenind Chinei (22,683). În calificări, românii ocupaseră primul loc. Acest argint este cel de al patrulea consecutiv (după 2005, 2009, 2013) la aceasta categorie la Jocurile Mondiale, potrivit  Federației Române de Gimnastică.

Andreea Bogati și Dacian Barna au cucerit bronzul la perechi, cu 21,700 puncte. Spaniolii Sara Moreno și Vicente Lli au obținut aurul, cu 22,550 puncte, iar ungurii Dora Hegy și Daniel Bali au cucerit argintul, cu 21,850 puncte. Inițial, Japonia s-a clasat pe locul al doilea, iar România s-a aflat pe patru, dar evoluția niponilor a fost revizuită, iar aceștia au fost retrogradați pe locul patru.

La aerobic dance, România (Bianca Gorgovan, Lavinia Panaete, Steliana Stoenescu, Ioana Darie, Andreea Bogati, Mădălina Cioveie, Cristina Nedelcu, Denisa Ganea) a ratat finala, terminând pe locul 5 în calificări.