Confidenţialitate

Două focare de rujeolă în județul Arad

Două focare de rujeolă cu 13 copii au fost confirmate în judeţul Arad, după ce alte două focare au fost închise în urmă cu câteva zile.
Medicii atrag atenţia că în toate cazurile copii sunt nevaccinaţi sau au fost vaccinaţi incomplet.

Cei 3 copii bolvani din localitate Galşa au vârste cuprinse între 1 an şi 6 ani, iar cei 10 copii bolnavi din municipiul Arad au vârste cuprinse între 10 luni şi 16 ani. În municipiu, toate cazurile sunt pe aceeaşi stradă, în cadrul unei comunităţi de romi.

Conform medicilor, rujeola este o boală a copilăriei care poate fi preventivă prin vaccinare. Pentru imunizarea la rujeolă e nevoie de 2 doze de vaccin ROR. Cei mai mulţi dintre copiii bolnavi nu au fost vaccinaţi deloc, în vreme ce altora li s-a făcut doar 1 doză şi sunt vaccinaţi incomplet.
De altfel, una din primele măsuri luate de medici a Fost să-i verifice pe colegii copiilor cu rujeolă, iar cei neimpunizaţi vor fi şi ei vaccinaţi, în condiţiile în care Aradul e pe la capătul topului ratei de vaccinare.

Medicii DSP Arad derulează mai multe campanii de promovare a vaccinării şi au apelat şi la mediatorii sanitari în cazul comunităţii de romi pentru a recupera cât mai mulţi restanţieri la vaccinare. În judeţ mai există alte 2 suspicuni, în comuna Zăbrani şi în municipiul Arad. Alte două focare au fost închise în localităţile Zărand şi Covăsânţ.