Confidenţialitate

Două elicoptere Black Hawk s-au prăbușit în SUA în timpul unor exerciții militare. Starea membrilor echipajelor este necunoscută

Mai multe persoane ar fi fost ucise în urma prăbușirii celor două aparate de zbor. Autoritățile nu au anunțat oficial că există victime, dar presa locală susține că ar fi vorba de nouă oameni decedați.

Cele două elicoptere Black Hawk s-au prăbuşit miercuri în jurul orei locale 22:00 în districtul Trigg din statul Kentucky în apropiere de baza militară Fort Campbell. Un oficial al bazei militare, citat de BBC, a declarat că cele două elicoptere Black Hawk efectuau o misiune de antrenament, una de rutină. Nu se cunoaște starea membrilor echipajelor, a mai spus acesta.

Locul în care s-au prăbușit cele două elicoptere este înconjurat de pădure, susțin autoritățile locale. Oficialii spun că incidentul este în curs de investigare, dar nu au oferit detalii legate de posibile victime.

Elicopterele implicate provin din Divizia 101 Airborne, este singura divizie de asalt aerian din armata SUA care a fost trimisă în zonele de conflict la nivel internațional.

Foto: Shutterstock

Citește și: Decizie importantă a Uniunii Europene: mașinile noi pe benzină, motorină și hibride vor fi interzise din 2035 | AUDIO