Zeci de pasageri au fost evacuati de urgență dintr-o aeronavă aflata pe aeroportul Pearson din Toronto, după ce aceasta a fost lovită de un alt avion care tocmai pleca de la poarta de îmbarcare, relatează Reuters. Aripa unuia dintre avioane a izbucnit in flacari.
Serviciile de urgență au răspuns imediat la coliziunea dintre cele doua avioane de la Sunwing Airlines si WestJet Airlines.
Potrivit companiei Westjet, au avut loc “raniri minore” in incident. Toti cei 168 de pasageri si sase membri ai echipajului aflați la bordul avionului au fost în sigurantă.
Avionul lovit, un Boeing 737-800, tocmai ajunsese în Toronto din statiunea Cancun, Mexic, și astepta să se îndrepte către debarcare, în momentul coliziunii.