Confidenţialitate

„Dosarul Siutghiol”, clasat de procurori

Procurorii Parchetului General au decis clasarea dosarului „Siutghiol”, ce viza accidentul în urma căruia patru oameni au murit, după ce un elicopter SMURD s-a prăbușit. Anchetatorii au stabilit că faptele penale reclamate nu există.

Soluția de clasare a dosarului a fost luată încă din 12 aprilie, potrivit răspunsului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), la solicitarea Agenției MEDIAFAX.

Anchetatorii au decis clasarea dosarului pentru infracțiunea de ucidere din culpă având în vedere, arată sursa citată, „că a intervenit decesul înfăptuitorilor”, repectiv pilotul și copilotul și, astfel nu mai pot răspunde penal pentru acțiunile sau inacțiunile lor.

Totodată, anchetatorii au dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, întrucât faptele nu există, nefiind constatate încălcări ale dispozițiilor legale.

Medicul Laura Vizireanu (39 de ani), asistenta Gabriela Harton (38 de ani), care era însărcinată, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu (47 de ani), şi copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel (42 de ani), şi-au pierdut viaţa în urma accidentului aviatic produs în 15 decembrie 2014, în judeţul Constanţa, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbușit în lacul Siutghiol.

Elicopterul prăbuşit fusese achiziţionat de Consiliul Judeţean Constanţa în noiembrie 2012 şi fusese transferat cu o lună înainte de accident pentru a fi utilizat de SMURD, valoarea aparatului fiind de aproximativ cinci milioane de euro, fonduri europene.

În iunie 2015, președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanța pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziționarea elicopterului prăbușit în decembrie 2014 în lacul Siutghiol din Mamaia. În luna mai, el a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, dar decizia instanței nu este definitivă.