Confidenţialitate

DOSARUL RETROCEDARILOR – Tudor Chiuariu, cercetat sub control judiciar pentru trafic de influenta

Senatorul Tudor Chiuariu – fost ministru al Justiției – a fost pus sub control judiciar în dosarul retrocedărilor ilegale.

El este acuzat de trafic de influență, spălare de bani și aderare la un grup infracțional organizat – același din care au făcut parte Viorel Hrebenciuc și fostul deputat Ioan Adam, după cum susține DNA.

Până pe 8 februarie, Tudor Chiuariu este cercetat sub control judiciar – fiind acuzat că a intervenit în dosarul retrocedărilor ilegale.

Procurorii DNA susțin că fostul ministru al Justiției ar fi urmat să primească suma de 2,5 milioane de euro.

Cumpărarea de influenta ar fi fost disimulata prin incheierea unui contract de asistenta juridica. În schimbul banilor, senatorul ar fi promis că poate interveni pe la diverse instituții pentru a urgenta punerea în executare a decizie Tribunalului Covasna.

Potrivit acesteia, Paltin Sturdza intra în posesia a 43 de mii de hectare de pădure – în mod ilegal, după cum spun anchetatorii.

În cazul în care încalcă obligațiile controlului judiciar, Tudor Chiuariu riscă arestul preventiv sau arestul la domiciliu, se precizează în comunicatul DNA.

In dosarul retrocedarii ilegale de paduri sunt arestati foștii parlamentari Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam, dar și Paltin Sturdza si un judecator.

După ce a stat o perioadă în arest preventiv, Andrei Hrebenciuc se află acum în arest la domiciliu.