În cursul nopții, dosarul penal privind crimele din Caracal a fost preluat de DIICOT, iar la această oră, principalul suspect – Gheorghe Dincă – este audiat la Craiova, după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și-a declinat competența în favoarea DIICOT Craiova.
DIICOT Craiova are în lucru și dosarul în care se cercetează și dispariția Luizei Mihaela Melencu. Fata a fost văzută tot în Caracal ultima dată, la jumătatea lunii aprilie, așteptând „la ocazie“.
Vineri, la percheziţiile în casa unde a fost sechestrată adolescenta, au fost găsite bijterii pe care Alexandra, fata de 15 ani dispărută miercuri, le-ar fi purtat. Bijuteriile au fost recunoscute de familia fetei.
O decizie privind o eventuală reţinere a suspectului ar urma să fie luată de procurorii DIICOT.
DIICOT Craiova a cerut să preia ancheta, pentru a-l reuni cu un dosar privind dispariţia Luizei Mihaela Melencu, din comuna Dioşti, judeţul Dolj. DIICOT Craiova a avut în lucru acest dosar, însă spune că nu l-a identificat pe autor.