Fostul premier, Petre Roman și fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu au ajuns, joi dimineață, 25 aprilie, la Parchetul General pentru a li se aduce la cunoștință acuzațiile în dosarul Mineriadei. Alături de fostul președinte Ion Iliescu, fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu și alte opt persoane, sunt acuzate de infracțiuni contra umanității. Procurorii spun că în iunie 1990 au mobilizat mineri, muncitori și forțe ale Armatei, Ministerului de Interne și SRI pentru a înăbuși un protest pașnic față de puterea politică de la acea vreme.
La intrarea în sediul Parchetului General, fostul premier Petre Roman a evitat să răspundă la întrebările jurnaliștilor. A spus doar că nu are sens această anchetă, la 30 de ani de la faptele petrecute în iunie 1990.
Caricaturi ale lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu, înfățișați în haine de deținuți și cu cătușe la mâini au fost aduse la Parchetul General, fiind sprijinite de ziduri, în vreme ce caricatura fostului președinte a fost așezată lângă un coș de gunoi.
La Parchetul General, au mai ajuns fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și mai sunt citați fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, generalul în rezervă Mugurel Cristian Florescu, Cazimir Ionescu și Adrian Sârbu. Audierea lui Ion Iliescu se va face mâine, la domiciliul acestuia, pe motiv că la cei 94 de ani ai săi nu se poate deplasa la Parchet.
Procurorii au reluat ancheta de la zero, după ce probele adunate inițial de anchetatori au fost anulate în instanță.
În iunie 1990, patru oameni au murit împușcați și peste 1000 au fost răniți după ce fostul președinte Ion Iliescu și conducerea statului de la acea vreme au ordonat reprimarea manifestanților din Piața Universității.
Au fost aduși peste 10.000 de mineri și muncitori, dar și forțe ale armatei, MAI și SRI pentru a înăbuși protestul celor care își exprimau nemulțumirea față de puterea politică de la acea vreme.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Citește și: Surse: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și Petre Roman vor fi audiați în Dosarul Mineriadei la Parchetul General